Connect-R și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit despre lucrurile din trecutul său pe care le-a schimbat. Artistul recunoaște faptul că s-a confruntat cu mai multe probleme de-a lungul vieții.
Artistul a fost invitat recent podcastul lui Damian Drăghici, acolo unde cântărețul a făcut dezvăluiri nemaiștiute din trecutul său. Connect-R a recunoscut că a avut probleme din cauza dependenței de substanțe interzise.
Cu toate acestea, artistul a reușit să treacă peste momentele dificile, iar acum se focusează pe cariera sa, dar și pe viața de familie.
„Aș schimba momentul din viața mea când am dat de drogurile tari, o emoție mai fabricată și mai urâtă și o depersonalizare mai mare nu există”, a precizat artistul în podcastul lui Damian Drăghici.
Connect-R a mărturisit totodată că la un moment dat în viața lui a încercat să afișeze în fața fanilor săi o imagine care nu era 100% adevărată.
Cu timpul, artistul explică faptul că a realizat unde greșește și a încercat să se schimbe, iar în prezent nu îl mai interesează gura lumii.
„Eu sunt acum un recipient în care energia asta frumoasă și-a găsit loc și care experimentează prin mine. Sunt un copil al lu Dumnezeu ca și tine, ca noi toți. Eu obișnuiam că fiu un 30% pe care îl afișez și un 70% pe care îl ascund. Mai nou e la 90% ce arăt, pentru că am trecut la o etapă a vieții de artist și cea personală în care nu mă mai interesează cum apar în ochii lumii, ci să interesează foarte mult cum sunt eu. Nu mă mai interesează așa de mult aparențele”, a mai adăugat artistul.
„Eram prinț și cerșetor. Dimineața la ora 4:00 eram la Casa Scânteii, de unde îmi luam ziarele. Am fost ziarist, am vândut ziare (râde). Am vândut ziare aproape patru ani în intersecție! În același timp aveam clip pe Atomic TV cu RACLA. Eram profesionist! Ce flow aveam! „Naționalu’, Libertatea! Ia ProSportu’, ia ProSportu’! Le era drag oamenilor de mine. Aveam dreaduri pe jumătate de cap. Avem un talent… Iubeam ce făceam în momentul acela. Aveam un teanc de 100 de ziare, le făceam evantai și le număram.
Și la 6 și un pic eram în intersecție. Mă duceam la chioșc și îmi luam un pachet de țigări și o cafea, pe datorie, până la ora 10:00, că adunam (bani) din ziarele vândute. Rămâneam cu 30 de lei pe zi, cât să merg la fast food să îmi iau un burger, o Cola, cât să stau de discuții cu rapperi.
Am lucrat și la o firmă la care împărțeam pliante ca să îmi cumpăr o geacă. Mă duceam la un spectacol în Constanța unde veneau mulți rapperi cunoscuți, trebuia să fiu bine”, a povestit cunoscutul cântăreț român.
Sursă foto: Arhivă Ciao