Cine este românul care a trăit 148 de ani. Ce mânca și ce viață a dus + Nu longevitatea a dus la deces

Publicat: 27 mai 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete

Cine este românul care a trăit 148 de ani. Maftei Pop este cunoscut ca fiind românul care a trăit un secol și jumătate, născut în 1804 și murind în 1952, la vârsta de 148 de ani. A trăit și a murit în satul Osoi din județul Cluj și a prins evenimente istorice importante cum ar fi Revoluția de la 1848, începerea Primului Război Mondial, Unirea din 1918, Al Doilea Război Mondial și instalarea comunismului.

Longevitatea sa a fost atestată și există acte care dovedesc aceasta, inclusiv certificatul său de deces. Maftei Pop a atras atenția savanților Ana Aslan și C.I. Parhon, care l-au inclus în studiile lor despre longevitate.

Cine este românul care a trăit 148 de ani

În anii ’50, Maftei Pop a fost vizitat de academicianul Constantin Ion Parhon, iar în studiul său „Biologia Vârstelor,” C.I. Parhon a inclus detalii despre starea sănătății și forței sale remarcabile, având în vedere vârsta sa înaintată. La momentul examinării, avea deja 148 de ani și avea câteva probleme de sănătate, dar impresiona prin forța musculară și vitalitatea sa.

Alimentația lui era mixtă, cu preponderență de lapte, brânză și mămăligă. Acesta era obișnuit să lucreze în agricultură și să efectueze diverse activități fizice, demonstrând o forță și rezistență neobișnuită pentru vârsta sa înaintată.

Maftei Pop rămâne în memoria colectivă ca un exemplu notabil de longevitate și forță fizică, care a trăit într-o perioadă marcată de schimbări istorice semnificative.

„Putea însă să mănânce şi o oaie întreagă la o masă, pe care o primea în schimbul muncii lui. Nu a abuzat niciodată de alcool, nu a fumat niciodată mai mult de 4-5 ţigări pe zi; nu a dormit niciodată în casă, ci pe prispă sau sub un şopron, având ca pernă o buturugă de lemn, umblând atât vara, cât şi iarna îmbrăcat într-o cămaşă albă descheiată la gât”, a mai scris Parhon în studiul său.

Maftei Pop ar fi murit din cauza unei tumori abdominale.

Publicat: 27 mai 2024, 10:30 Autor: Soare Raisa Vedete
Am absolvit facultatea de Jurnalism din București. Am lucrat în mai multe redacții precum Antena Stars, Antena 1, Kanal D…...
Pe aceeași temă
×