În Piaţa Victoriei, echipajele medicale de urgenţă au asistat 455 de persoane, majoritatea ca urmare a contactului cu substanţe iritante şi altele cu atacuri de panică.
Clipe de groaza vineri seara, 10 august, la mitingul diaspora din Piata Victoriei.
O femeie jandarm a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a fost snopita in bataie de mai multi protestatari in Piata Victoriei. Tanara are doar 20 de ani si este sergent-major. In timpul altercatiei, i-a fost furata si arma din dotare.
”Oamenii de la un fast-food din apropierea Pieţei Victoriei au avut un apel pe 112 şi au cerut intervenţia pentru că se devastau vitrinele. Într-o primă intervenţie, au fost colegii noştri de la Poliţie, dar au fost atacaţi de nişte huligani.
Apoi a fost trimis un dispozitiv de jandarmi în care se afla şi colega noastră, sergent major, de 20 de ani. Se ataca din foarte multe locuri. A fost scoasă în viaţă de acolo datorită colegilor noştri”, a spus Marius Militaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, conform Adevarul.ro.
Din fericire, starea jandarmeritei este una buna. Aceasta nu a suferit o fractură de coloană cervicală, aşa cum s-a estimat la început. Tânăra a suferit însă multiple traumatisme şi rămâne internată în spital.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la spitalul Floreasca, după ce a vizitat-o pe jandarmeriţa rănită, că starea de sănătate a acesteia este bună şi că diagnosticul de factură de doloană cervicală nu s-a confirmat, iar femeia este în afara oricărui pericol.
Pintea a spus că jandarmeriţa s-a ridicat din pat şi aşteaptă să meargă din nou la muncă. Ministrul Sănătăţii a precizat că femeia nu este internată la Terapie Intensivă, ci intr-un salon normal.
În Piaţa Victoriei, echipajele medicale de urgenţă au asistat 455 de persoane, majoritatea ca urmare a contactului cu substanţe iritante şi altele cu atacuri de panică.