Cine este iubita lui Alex Dima, cel mai profesionist reporter de la Pro TV! ”Am văzut-o într-un aeroport, s-a băgat în fața mea la check-in”

Publicat: 25 nov. 2019, 16:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Se pare că Alex Dima a trecut peste drama care i-a marcat întreaga viaţă. După ce soția sa a murit de cancer și a trecut printr-o perioadă foarte grea, jurnalistul de la Pro TV și-a refăcut viața. Are o nouă iubită și se bucură de fetița lui pe care o iubeşte enorm.

Alex Dima, despre fetița lui și noua lui iubită

Ştie foarte bine cum să îşi ascundă durerea din suflet mai ales când se află în faţa camerelor de filmat. Mulţi dintre oamenii care îl văd zilnic pe micile ecrane nu cunosc tragedia prin care a trecut.

La doar un an după ce a devenit tată, Alex Dima a aflat că soția lui are cancer în stadiu avansat. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, iar jurnalistul a fost distrus de durere. Soția lui a murit în cele din urmă, iar el a rămas doar cu fetița. Sara are acum 11 ani și învață o mulțime de lucruri noi.

„E ca o floare care se deschide. Are umor, spune ce gândește. Sunt atât de fericit, de câte ori mă uit la ea îi mulțumesc lui Dumnezeu că am așa un copil”, a declarat Alex Dima pentru revista Unica.

Acum, după ce a trecut de momentele grele, se pare că soarele a răsărit şi în viaţa lui. Vedeta postului de televiziune Pro TV și-a refăcut viața alături de Georgiana, o tânără pe care a cunoscut-o pe aeroport, când aceasta s-a băgat în fața lui check-in.

„Georgiana știe să mă și asculte. Am fost azi-noapte la filmare, la Magic Camp și când am ajuns acasă am stat și i-am povestit până la 4 dimineață (la ora 8 ne-am văzut apoi pentru fotografii și interviu). Am văzut-o într-un aeroport, s-a băgat în fața mea la check-in. Am râs, apoi am privit-o, după filtru am văzut-o iar, priviri în sala de așteptare, priviri în avion. Trei luni mai târziu, am ajuns la o bancă. Și acolo era ea! Și de atunci e bine”, a mărturisit Alex Dima.

Publicat: 25 nov. 2019, 16:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×