Mihai Bendeac este fără doar şi poate unul dintre cei mai doriţi burlaci din showbiz! Deşi de-a lungul timpului la braţul său au stat multe femei frumoase, până acum niciuna dintre domnişoare nu putut să îi fure inima. Actorul a ajuns de foarte multe ori în atenţia presei datorită relaţiilor sale, iar divele celebre care au trecut prin dormitorul său nu sunt deloc puţine la număr.
Puţini sunt cei care îşi aduc aminte de relaţia pe care fostul jurat de la iUmor a avut-o cu nimeni alta decât Sore! Cei doi au trăit o relaţie de dragoste scurtă ce-i drept, însă foarte intensă şi plină de peripeţii.
La fel ca şi relaţia şi despărţirea celor doi a fost extrem de discutată, însă cu toate acestea Sore îşi aminteşte cu drag şi amuzament de acele momente. De asemenea, Mihai Bendeac vorbeşte frumos despre acea perioadă, ba chiar a recunoscut în cadrul unui interviu mai vechi cât de mult l-a afectat despărțirea de cântăreaţă.
„E cumplit să te desparţi de cineva atâta timp cât încă mai ai sentimente pentru persoana respectivă (…) Eu mi-am pierdut încrederea în femei. Nu ştiu cum. Nu ştiu când. Pur şi simplu am pierdut-o”, declara Mihai Bendeac pe blogul personal la un moment dat.
O altă relaţie care a ţinut primele pagini ale ziarelor a fost cea a actorului cu Roxana Vancea. Însă, nu multă lume ştie că înainte de această poveste, Mihai Bendeac s-a iubit cu Andreea Vasile. Din păcate lucrurile între cei doi nu au funcţionat, iar în final au luat-o pe drumuri separate, deşi erau logodiţi.
Singura femeie care l-a „suportat” pe Mihai a fost actrița devenită cunoscută din realityshow-ul „Big Brother”. Andreea Vasile a avut o relație serioasă cu celebrul actor la vremea respectivă.
Andreea are acum o viață fericită alături de partenerul ei, dar şi de minunea de copil care a apărut în viaţa lor.
„Nu m-am hotărât să devin mamă, cred că e o chestiune care se naște natural, atunci când întâlnești un om pe care-l iubești și alături de care îți dorești să-ți petreci tot restul vieții. Cel puțin la mine lucrurile s-au întâmplat așa. În momentul în care am întâlnit omul alături de care mă vedeam îmbătrânind și pe care îl idolatrizam, pentru că mi se pare și în continuare că e cel mai bun, mișto, fain, deștept om de pe planetă, atunci a fost prima dată când m-am gândit că mi-aș dori un copil, iar asta s-a întâmplat. Alexandru Mihai are un an și aproape o lună”, a povestit Andreea Vasile.
Sursă foto: social media