Celebrul Alexandru care a devenit viral cu replica ”Uite stăm” a murit! Tânărul a decedat în închisoare

Publicat: 15 sept. 2020, 15:02 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Celebrul Alexandru care a devenit viral cu replica ”Uite stăm” a murit! Tânărul a decedat în închisoare

Alexandru, un tânăr de 32 de ani, care a devenit viral în mediul onlone datorită unei replici a murit ieri, în penitenciar. Autoritățile au deschis o anchetă de moarte suspectă în acest caz.

În urmă cu câteva luni, tânărul Alexandru devenea cunoscut, după ce a participat la o emisiune televizată, acolo unde după o discuție aprinsă cu mama sa, a spus o replică haioasă: ”Uite stăm”.

Cum și-a găsit sfârșitul Alexandru

Descoperirea șocantă a avut loc într-o celulă din Penitenciarul Giurgiu. Mai exact, ieri, 14 septembrie, doi deținuți de au fost găsiți morți în celula în care stăteau. Potrivit reprezentanților închisorii, cei doi bărbați au fost găstiți în jurul orei 07.00, la efectuarea apelului de dimineață.

Din primele informații, gardienii au constat că deținuții, care încă erau în paturile lor, nu dădeau semne de viață. Unul dintre deținuți era Alexandru, din Clejani, în vârstă de 32 de ani.

”Vă informam că, astăzi, 14.09.2020, în jurul orei 07:00, cu ocazia efectuării apelului de dimineață, personalul Penitenciarului Giurgiu a constatat ca două persoane private de libertate, cazate în aceeaşi cameră de deținere, nu prezintă semne vitale. De îndată, a fost alertat personalul medical propriu, concomitent cu solicitarea, prin apel 112, a sprijinului unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, decesul celor două persoane a fost declarat la ora 07:25. Precizăm că acestea se aflau în evidența cabinetului medical al unității cu o serie de afecțiuni pentru care se administra tratament”, a transmis Penitenciarul Giurgiu.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu au deschis dosare penale pentru moarte suspectă. Totodată, în comunicatul transmis de autorități, se mai arată faptul că cei doi bărbați se aflau în evidența cabinetului medical al închisorii din cauza unor afecțiuni cronice pentru care primeau și tratament.

Publicat: 15 sept. 2020, 15:02 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă