Cele mai simple trei rețete pentru clătite de post. Desertul ideal când nu ai voie „de dulce”

Publicat: 05 iul. 2018, 18:52 Autor: D. C. Retete & Diete

Postul e o perioadă destul de grea pentru organism, mai ales dacă ești obișnuit să mănânci carne, lactate și ouă aproape zilnic.

Însă din când în când, e bine să te răsfeți, iar cu rețetele de clătite de post, nici nu trebuie să „calci strâmb” ca să faci asta.
Sunt ușor de făcut, delicioase și, să fim sinceri, cui nu-i plac clătitele?

Iată trei rețete de clătite de post

Ingrediente clătite de post rețeta 1:

400 ml lapte de soia/migdale/cocos
2 fiole esență de vanilie
3 linguri zahar
200g de făină
1 linguriță praf de copt
1 linguriță ulei

Cum prepari clătitele de post:

Se amestecă toate ingredientele într-un bol cu o spatulă, însă cu mișcări lente și doar până ce ingredientele s-au combinat.
Se pune un strop de ulei în tigaie și se pune câte un polonic în mijlocul tigăii.
Fiecare clătită se prăjește 2 minute pe fiecare parte api se servesc cu zahar pudra, unt de arahide, fructe proaspete sau gem, după preferințe.

Clătite de post pufoase rețeta 2:

Ingrediente:

1/3 linguriță de bicarbonat de sodiu
un praf de sare
200 ml de lapte migdale sau apă minerală
1 linguriță de zahar
3 linguri de ulei
coaja a jumătate de lămâie

Mod de preparare:

Se combină zahărul, coaja de lămâie, laptele sau apa, uleiul și esența de vanilie, apoi se adaugă făina după ce ai amestecat-o cu bicarbonatul de sodiu și un praf de sare.
Se amestecă ingredientele împreună și se prăjesc clătitele.
Se servesc cu banane și cremă de ciocolată.

Reteta clătite de post cu banane:

Ingrediente:

100 g făina
220 ml apa minerală
50 ml ulei
jumătate de banana
puțina sare
coaja rasă de portocală
esență de lămâie

Mod de preparare:

Se amestecă apa, făina, uleiul, sarea și banana pisată, apoi se adaugă coaja de portoacală și esența de lămâie.
Amestecați energic până ce toate ingredientele sunt combinate, apoi prăjiți clătitelee pe fiecare parte. La sfârșit le puteți pudra cu zahar sau servi cu ceva dulce. Rețineți că această rețetă nu conține zahăr.

Publicat: 05 iul. 2018, 18:52 Autor: D. C. Retete & Diete
Pe aceeași temă