Sebastian Chitoșcă este concurentul care a fost eliminat zilele acestea din competiția ”Survivor România”, show-ul de la Kanal D care are loc în Republica Dominicană. Care este cel mai mare regret al tânărului?
Sebastian Chitoșcă este persoana care a părăsit competiția care are loc în Republica Dominicană, și anume ”Survivor România”. Faimosul a mărturisit, însă, la finalul drumului său în competiție care este cel mai mare regret pe care îl poartă în suflet acum, după ce a aflat că nu merge mai departe în show. Din echipa roșie mai fac în prezent parte Elena Marin și Zannidache. Sebi și-ar fi dorit mult să se lupte cu o persoană din echipa Faimoșilor, și anume cu Zannidache.
„Îmi pare rău că nu am avut ocazia să mă lupt cu unul din echipa mea, Zanni. Chiar voiam să-mi testez abilitățile sportive cu un artist care are inima de sportiv și asta a fost singurul obiectiv pe care nu mi l-am îndeplinit aici”, sunt cuvintele lui Sebastian Chitoșcă, în urmă cu două zile.
Sebastian Chitoșcă a fost eliminat din competiția ”Survivor România” și se va întoarce în țară. După luni de zile în care a fost ”deconectat” de la tot ce înseamnă rețele de socializare și comunicarea cu familia, Sebi a reușit să vorbească cu cei dragi lui.
“Wow! Nu îmi vine să cred! Am telefon în mână. Îmi pare foarte rău că experiența Survivor s-a încheiat pentru mine în această seară. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea voastră, vă iubesc mult. Lăsați-mi puțin timp să vorbesc cu familia, să vorbesc cu oamenii dragi și vă promit că în scurt timp o să ținem legătura. Evident că o să vă povestesc mai multe despre această experiență. Îmi pare foarte rău că nu am ajuns la individuale și la finală. Dacă treceam de această săptămână eram acolo și sunt ferm convins că nu vă dezamăgeam. Am foarte mari emoții, nu știu ce să vă mai spun. Îmi vine să plâng de nervi”, a spus Sebastian Chitoșcă, la Instastory, arată Cancan.
sursă foto: capturi video youtube