Cel mai mare regret al Geaninei Ilieş: “Bunicul îmi spune mereu să-mi caut alt job”

Publicat: 09 iun. 2020, 12:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Geanina Ilieș a împlinit recent 35 de ani. Chiar dacă în acest moment vedeta este împlinită din toate punctele de vedere, prezentatoarea de la „Gospodar fără pereche” are însă un mic regret legat de o dorinţă a bunicului său pe care nu a putut să o îndeplinească.

„Mă simt ca la 20 de ani, dar cu mintea de acum. Sunt bine cu mine la această vârstă. E așa cum mi-am imaginat. Pe la 17-18 ani, crescând și într-o familie numeroasă, eu știam ce vreau, știam că vreau să am familia mea, să am un copil, voiam să am și un job, voiam cam multe. Le-am făcut așa cum mi le-a dat Dumnezeu.

L-am făcut pe Patrick la aproape 22 de ani și apoi mi-am dat seama că vreau să fac lucruri și pentru mine și am luat-o pe partea asta cu televiziunea, cu reclamele, și mi-a plăcut mai mult televiziunea. Dar când eram și mai mică, îmi doream să mă fac stewardesă, pentru că bunicul meu a fost aviator. El tot timpul îmi spunea să-mi caut un alt job, deși mie mi se părea fantastic. Eu nu-mi imaginam că poate să fie ceva mai frumos decât poți să fii stewardesă, dar mi-a plăcut foarte mult și mass-media”, a povestit Geanina, pentru Libertatea.

Prezentatoarea de la „Gospodar fără pereche” a fost întotdeauna atrasă de ideea de aviație, dar planurile ei sunt cu totul altele în acest moment.

„Nu aș vrea să iau lecții de pilotaj, în schimb aș vrea să sar cu parașuta. Chiar vorbeam cu Cristi Bozgan, cel care ne-a coordonat în «Fermă», și mi-a promis că o să facă asta pentru mine. Vreau să trag și cu pistolul, dar nu cred că mai am direcția asta către pilotaj. Cred că am făcut mai mult decât mi-am imaginat”, a declarat Geanina Ilieş.

Cum şi-a petrecut vedeta ziua de naştere

„Chiar vorbeam cu prietenii și mă gândeam că nu pot să-i chem pe toți odată, așa că e cam ciudat să mergi patru persoane la terasă și nu toți sunt din aceeași familie, așa că i-am invitat la mine acasă, care cum poate, să bem un pahar de șampanie și să mâncăm niște prăjituri cu ciocolată”, a mai povestit Geanina.

Publicat: 09 iun. 2020, 12:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă