Ce surpriză i-a făcut Marius Elisei fostei sale soții, Oana Roman: ”Și acum plâng în hohote de bucurie”
Oana Roman a avut parte de o surpriză de proporții din partea fostului ei soț, Marius Elisei! Bruneta chiar a izbucnit în lacrimi… de bucurie!
Oana Roman nu a avut o zi foarte bună, însă în momentul în care a ajuns acasă, a avut o surpriză de proporții din partea fostului ei soț, Marius Elisei. Bărbatul i-a oferit un buchet cu flori, iar bruneta a fost impresionată până la lacrimi! Chiar dacă apar des împreună, mai ales de dragul copilului, și se înțeleg și se respectă, Oana Roman și Marius Elisei nu mai sunt căsătoriți, după ce în urmă cu câteva luni au decis ca drumurile lor să se despartă.
Fiica lui Petre Roman mărturisea că își dorea să își schimbe un gadget, însă surpriza și mai mare a fost când a văzut lângă buchetul de flori chiar o cutie cu un telefon mobil performant.
„Am avut o zi groaznică și am ajuns acasă și am găsit asta…Și acum plâng în hohote de bucurie pentru că îmi doream mult de tot să-mi schimb telefonul. Mulțumesc Marius Elisei din toată inima mea ruptă în bucăți, dar plină de iubire”, a spus Oana Roman pe Instagram.
Cum a slăbit Oana Roman 20 de kilograme într-un an
Silueta Oanei Roman a fost un subiect de discuție intens cel puțin pe paginile ei de socializare unde fanii i-au scris mesaje în care au spus că nu cred că pozele postate de ea sunt reale, ba din contra, sunt extrem de prelucrate cu ajutorul aplicațiilor și că ea nu este chiar atât de slabă precum apare în imagini.
Sătula probabil să răspundă zecilor de comentarii, Oana Roman a făcut o postare în care le-a spus cum a reușit să topească 20 de kilograme. Ea mărturisea că a făcut 3 proceduri renumite de remodelare corporală, a ținut dieta Intermitent Fasting și a băut multe ceaiuri de slăbit. În decursul unui an a reușit să slăbească 20 de kilograme și să scape de nici mai mult, nici mai puțin de 14 cm în talie și șolduri.
“Oana nu poate face orice procedură în zona abdomenului pentru că are o plasă pe care medicii i-au pus-o la scurt timp după nașterea Izei, când a avut mari probleme de sănătate, a fost la un pas de nenorocire după ce făcuse o infecție puternică care se putea transforma în septicemie. Zona este sensibilă și nu poate face orice proceduri pentru că ar putea da peste alte probleme, nu-și poate pune sănătatea în pericol. Însă s-a interesat și ar putea face o operație estetică, abdominoplastie se numește și ar mai scăpa și de surplusul de grăsime de la burtă”, susțin surse din anturajul vedetei.
sursă foto: capturi video Youtube, arhivă Ciao