„Donald Trump i-a instigat în mod evident pe cei pe care vedem acum năvălind, distrugând templul democrației americane, Capitoliul”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu, potrivit ştirileprotv.ro, adăugând că seamănă şi cu vremea mineriadelor.
”Având în vedere că de două luni și jumătate, am repetat până m-a luat capul, acest ins este capabil de orice și iată că asta se întâmplă, că poate recurge la orice mijloace. Este o lovitură de stat”, a punctat gazetarul.
CTP: ”Practic, au spart citadela democrației americane, Capitoliul”
„O lovitură de stat, firește că are o definiție. E vorba de sprijinul armatei, a unor organizații de forță, modalității de forță, și aici aş spune un lucru. Cum a fost posibil să pătrundă aceşti indivizi în Capitoliu. Vorbim de America, țara care luptă cu terorismul pe tot globul, și acești teroriști au pătruns în templul democrației americane, nestingheriți. Aici e problema.
Probabil că printre forțele, printre instituțiile de forță ale Statelor Unite, poliție, Garda Națională… Aceste instituţii care ar fi trebuit să nu permită așa ceva, păi este echivalentul lui 9/11. Numai că acum avioanele pornesc din interiorul Statelor Unite. Practic, au spart citadela democrației americane, Capitoliul”, a explicat Cristian Tudor Popescu.
Sursa foto: Arhiva Ciao