Ce se va întâmpla cu Catherine Deneuve, după ce a suferit în toamnă un AVC. Actrița se afla atunci la filmări

Publicat: 17 iun. 2020, 13:25 Autor: Andreea Voicu Vedete

Anul trecut, în luna noiembrie, actrița Catherine Deneuve a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la filmări, la o scenă pentru lungmetrajul regizat de Emmanuelle Bercot „De Son Vivant”.

Actrița a fost spitalizată imediat, mai ales că incidentul a avut loc la spitalul din Gonesse, din Val-d’Oise, foarte aproape de Paris. Ar putea fi noroc sau coincidență, mai ales că se afla chiar într-o unitate spitalicească? Nu se știe, însă Catherine a fost imediat îngrijită de medici. Au luat-o pe targă, fără frică, și au dus-o într-un salon.

„Erau în timpul filmărilor, deci am crezut că joacă o scenă”, a declarat o sursă pentru publicația franceză Le Parisien, spunea atunci. Angajații de la spital au declarat atunci: ”Fie ea Catherine Deneuve sau nu, trebuie să respectăm secretul medical”.

După ce a fost internată la spitalul Salpetriere, care este specializat în tratarea accidentelor vasculare cerebrale, actrița Catherine Deneuve a fost dusă la clinica privată Adolphe de Rothschild din nordul Parisului.

Actrița Catherine Deneuve se întoarce pe platourile de filmare, după ce a suferit un accident vascular cerebral

Dar, actrița de 76 de ani a avut foarte mare noroc. Acum, potrivit Adevărul, ea urmează să se întoarcă pe platourile de filmare, după mai bine de opt luni de pauză. La sfârșitul lunii iulie, revine la scneariu. Filmările vor fi până în data de 15 august.

În 2019, Catherine Deneuve și-a lansat la Festivalul de la Berlin filmul „L’adieu à la nuit”, de André Téchiné, care surprinde frământările generate de radicalizarea islamistă a unui tânăr.

Catherine Deneuve, pe parcursul carierei sale impresionate, a câştigat două premii César, o Copa Volpi la Festivalul de la Veneţia, un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin şi o nominalizare la Oscar. Simbolizând eleganţa franceză, Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood. Pe 7 decembrie 2013, la Berlin, Catherine Deneuve a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.

Publicat: 17 iun. 2020, 13:25 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×