Otilia Bilionera este una dintre cele mai apreciate artiste. Se pare că pandemia nu a afectat-o mai deloc pe blondină, din contră, aceasta pare extrem de fericită și mulțumită din punct de vedere profesional. În schimb, are câteva problemele de rezolvat cu fostul său impresar cu care se va întâlni în sala de judecată.
Frumoasa blondină a reușit să semneze un contract cu una dintre cele mai mari case de discuri din zona Europei, iar acest lucru o face foarte fericită.
”Da, am o nouă casă de producție și voi colabora pentru o piesă nouă cu unii dintre cei mai mari producători muzicali din lume Da, în sfârșit sunt fericită și profesional, mă bucur enorm că voi scoate mai multe piese în următoarea perioadă, cred că lucrurile încep să se așeze așa cum trebuie, pentru mine.
Voi lansa o piesă cu o casă de producție internațională care va fi o mare surpriză pentru cei care mă cunosc, mai ales că nu este chiar stilul meu, dar sunt sigură că va prinde. Aștept procesul, dar între timp am reușit să câștig colaborări esențiale pentru viitorul meu ca artistă. Dar asta nu înseamnă că voi renunța la ceea ce mi se cuvine, așa că, în curând, voi merge și eu, și fostul impresar, la tribunal, vom vedea acolo cine are dreptate.
Oricum, nu era să aștept să mă dea el în judecată, eu vreau să lămuresc lucrurile cât mai rapid”, a declarat Otilia Bilionera pentru wowbiz.ro
”Abia m-am întors din Turcia, am înregistrat încă șase emisiuni din show-ul pe care îl prezint alături de Ugur și care are succes foarte mare. Mă bucur, asta înseamnă că lumea vede că pot să fac mai multe decât muzica, este o șansă pentru mine”, a mai spus Otilia Bilionera pentru sursa citată.
Sursă foto: Instagram