Ce salariu fabulos va primi Dan Negru la Kanal D. La ofertă s-a ”plusat” cu bonusuri de VIP

Publicat: 27 ian. 2022, 10:30 Autor: Maria Apostol Vedete

După 22 de ani de contract cu Antena 1, Dan Negru a semnat cu rivalul Kanal D. Cel supranumit „Regele audiențelor” a purtat lungi negocieri la Istanbul, iar, în final, a obținut ce și-a dorit. Mai mult, ar fi fost surprins de bonusurile pe care noua televiziune i le-a oferit. 

Dan Negru a început negocierile cu șefii de la Kanal D la începutul lunii decembrie. La câteva zile după trecerea în noul an, acesta ar fi semnat deja contractul. Unul mai bănos decât la Antenă, dar și cu anumite bonusuri, pe care turcii obișnuiesc să le includă în „pachet”. Concret, ”Regele audiențelor” ar urma să aibă un salariu de 25.000 de euro pe lună, dar va primi și abonamente la SPA și la clinică medicală, plus mașină.

Mai mult, i s-ar fi oferit o grilă variată de programe, iar Dan Negru va ajunge, în curând, la noul lui sediu, pentru a stabili exact ce emisiuni va prezenta la Kanal D. Prezentatorul, care îl convingea pe Mihai Gâdea, la un moment dat, cu propunerea de a trece la Antena 3, ridicându-i, apoi, ratingul, va intra în pâine la începutul lunii martie, la postul concurent. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Ce spune Dan Negru despre schimbarea macazului la Kanal D

Pasiunile fac viața frumoasă. Am avut șansa că profesia mea să-mi fie și pasiune și-n drumurile mele am întâlnit oameni cu aceleași aspirațîi. Când am intrat în studiourile Kanal D am găsit oameni la fel de pasionați și am reîntâlnit colegi cu care am construit mari succese de-a lungul anilor; îi cunosc de o viață și ne leagă aceeași dorință, aceea de a face televiziune. Și cum o călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni, va propunem să ne împrietenim în călătoria asta. Și vă garantăm că va fi una grozavă!”, a spus Dan Negru.

Format la școala de televiziune Valeriu Lazarov și reprezentant valoros al unei generații de aur de oameni de TV, celebrul prezentator s-a aflat la cârma unor formate internaționale de anvergură precum „Guess My Age”, „Beat The Blondes”, „Who Wants to Be a Millionair”, „Ciao Darwin”, „Star Factory”, “Deal or No Deal”, “Minute to Win It”, “Money Drop”, “Let’s Make a Deal”.

A fost supranumit “Regele audiențelor” datorită reușitelor obținute de-a lungul timpului, atât în România, cât și în Republica Moldova. A fost inclus în “Top Host European Broadcast” datorită faptului că a prezentat simultan, în două țări (România și Republica Moldova), formate TV internaționale, care au fost lider de audiență.

 

Publicat: 27 ian. 2022, 10:30 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă