Pilotul de raliuri Daniel Onoriu a fost externat ieri, pe 8 Martie după ce timp de două luni de zile a trăit o dramă, atât el cât și familia lui, fiind internat la Spitalul Floreasca.
Au fost momente când medicii nu-i mai dădeau nicio șansă dar Onoriu a fost puternic și a luptat să revină și să se însănătoșească.
Daniel Onoriu a luptat cu viață după ce a ajuns la spital în luna decembrie a anului trecut. A suferit complicații în urma unei intervenții de micșorare a stomacului pe care a făcut-o la o clinică din Turcia. Complicațiile după operația din Turcia au apărut la întoarcerea în România, așa că a fost internat de urgență la Spitalul Floreasca, acolo unde a fost și în comă indusă iar medicii au făcut tot ce se poate pentru a-l salva. Și Dumnezeu i-a fost alături, așa cum a spus chiar Daniel Onoriu în mesajul pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook!
“În urmă cu 99 de zile eram un tip normal, cu vise și speranțe și planuri de viitor. Toată viața am fost activ, sportiv, dar și pofticios. Credeam că doar cele câteva kg în plus pe care le aveam erau singura mea problemă și am ales cea mai “simplă” și “la modă” metodă de slăbire. Gastric Sleeve (operație de micșorare a stomacului). Nici prin gând nu îmi trecea că am să intru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpănă. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație! Un simplu scroll pe Facebook și o reclamă la o clinică mi-a captat atenția atât de tare încât următoarea zi, aveam și programare stabilită acolo. Se pare că hotărârile de moment nu sunt întotdeauna cele mai înțelepte! Pe lângă faptul că plătești cu sume mari de bani, poți să plătești chiar și cu viața! Nu știu a cui a fost vina! A mea, că am avut încredere, sau a medicului ce m-a operat (măcelărit). Sunt multe întrebări la care nu am răspuns. Orice răspuns aș primi din partea medicului, tot nu mă mulțumește.
AZI SUNT AICI! Printre voi: Familie, prieteni, oameni! Azi și mereu am să vă mulțumesc! Pentru susținerea voastră în rugăciuni și gânduri bune, pentru că ați mers și donat sânge, pentru că v-ați interesat de starea mea de sănătate! Ce vă doresc? Să nu treceți prin ce am trecut eu și familia mea și multă sănătate! Cine sunt eu? Daniel Onoriu, fiu, soț, tată…COPIL DE DUMNEZEU! Cui mă înclin și vreau să-I slujesc? Domnului Dumnezeu, cel care m-a salvat, m-a iubit și mă iubește! Și eu pe El…”, a fost mesajul emoționant postat de Daniel Onoriu pe social media, după externare.
După 55 de zile de stat în comă, atunci când s-a trezit, Daniel Onoriu a fost curios să afle de cât timp este în spital.
“A făcut Dumnezeu o minune și îi mulțumim Lui. Nepotul meu, Daniel Onoriu, s-a trezit astăzi, după 55 de zile de comă. Ieri am primit vestea de la medici să ne pregătim de ce e mai rău. Analizele lui erau mai normale, însă resursele erau ajunse la capăt. Astăzi am primit vestea: Daniel s-a trezit, a început să miște buzele, să încerce să vorbească. A chemat asistenta care l-a îngrijit și a cerut să vină familia să-l vadă.
Prima lui întrebare a fost: «De cât timp sunt în spital?». Ăsta e semn pentru noi că mintea lui e încă întreagă, că Dumnezeu a făcut vindecarea lui pe toate planurile. În urma acestei septicemii extraordinar de complicate, medicii se așteptau să fie multe sechele. Mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile sunt spre foarte bine”,a spus Estera Onoriu, la momentul respectiv, pentru cancan.ro.