Ce mananci in Postul Craciunului. Nutritionistii iti explica ce se intampla cu corpul tau

Publicat: 21 nov. 2018, 10:48 Autor: Echipa Ciao.ro Life

De mai bine de 5 zile, credinciosii au intrat in marele Post al Craciunului care tine 40 de zile.

Si, pentru ca multi vor tine post, e bine sa stie ce trebuie sa mananci in Postul Craciunului. Pe langa asta, medicii nutritionisti ne explica ce se intampla in corpul nostru, in aceasta perioada. Carnea, ouale si produsele pe baza de lapte nu sunt consumate in aceasta perioada. Dar ce efect au asupra sanatatii?

”Se pare ca obiceiurile stravechi si traditiile au ajutat oamenii sa gaseasca echilibrul trupului si sufletului prin post si rugaciune. Desi la acel moment semnificatia postului era strict legata de principiile religioase, se pare ca acesta avea un rol mai important de atat, de detoxifiere a organismului.

Unele studii arata de exemplu in post scaderea LDL colesterolului si raportului LDL/HDL, a tensiunii arteriale, limitarea consumului de zahar, indulcitori, scaderea ponderala etc. Prin postul ortodox, se elimina consumul de carne, oua, lapte si derivatele sale si se creste aportul de carbohidrati, cereale, fructe si legume, leguminoase, nuci, seminte, aceasta fiind de fapt o dieta vegetariana. Daca este echilibrat, nu limiteaza aportul de proteine si aminoacizi esentiali”, explica dr. Ionela Dumitrescu, medic specialist diabet, nutritie si boli metabolice.

Ce trebuie sa mananci in Postul Craciunului

Cu toate ca nu mai consuam carne, oua si lactate, avem o gama variata de alimente la dispozitie. Nu trebuie sa neglijam aportul de vitamine, minerale, aminoacizii esentiali si constituentii absolut necesari pentru o buna functionare a proceselor metabolice.

Poti consuma: soia, tofu, linte, nuci, seminte, quinoa si cereale, seminte de in, nuci, seminte de chia sau canepa pentru a recupera din acizii omega 3 si 6.

Vitamina B12 poate fi ”recuperata” din suplimente, muraturi, drojdie sau produse cu boabe de soia fermentate. Surse vegetale excelente de fier: legumele verzi, nucile, semintele de chia. Fasolea si nucile contin zinc, iar calciu gasim in conopida, broccoli, tofu, varza si spanac.

Algele, cartofii, afinele, sarea iodata furnizeaza iod, iar pentru Vitamina D ar trebui folosite suplimente de la farmacie.

Cum suplinesti lipsurile in Postul Craciunului

”Avand in vedere ca in post se limiteaza consumul de carne, oua, lapte, peste, cele mai frecvente deficite apar in randul constituentilor acestora, anume aminoacizii esentiali, vitaminele din grupul B, vitamina D pe care o luam din din peste si din oua. Aminoacizii esentiali lyzina, methionina, triptofanul, treonina sunt cateva exemple de aminoacizi esentiali care pot fi deficitari in alimentatia de post.

In ceea ce priveste vitaminele si mineralele, studiile au aratat ca aportul de vitamine din grupul B, mai ales B2 riboflavina si B12 ciancobalamina scade. De asemenea, atentia trebuie indreptata spre deficitul de aport de vitamina D, iod, zinc, fier, calciu.

Prin urmare, bine echilibrata, alimentatia in post poate asigura toti nutrientii de care avem nevoie. Sfatul meu este sa mizam pe varietate, incluzand fructe, legume si leguminoase, cereale, nuci si seminte”, explica medicul Ionela Dumitrescu, pentru one.ro.

Publicat: 21 nov. 2018, 10:48 Autor: Echipa Ciao.ro Life
Pe aceeași temă