După ce au ieșit din izolare, Oana și Viorel Lis au revenit la vechile obiceiuri care le-au tocat banii: păcănele și restaurante!

Publicat: 24 iun. 2020, 14:28 Autor: Andreea Voicu Vedete

În luna martie, soții Lis anunțau că intră în autoizolare, pentru a nu se expune virusului chinezesc. Însă, de când măsurile au fost relaxate, au prins curaj și au revenit la vechile obiceiuri…

Astfel că, Oana Lis a povestit la Antena Stars despre ce a făcut după ce a ieșit din autoizolare. Perioada aceasta a fost una destul de greu pentru mulți dintre noi, dar și pentru soția fostului edil al Capitalei. Astfel că, prima oară și-a însoțit soțul la o sală de jocuri, mai cu seamă la păcănele, iar apoi au mers și la un restaurant. De asemenea, a fost și o perioadă grea în sensul că Viorel Lis are probleme de sănătate, iar pastilele au fost foarte greu de găsit în perioada aceasta.

„Am fost și eu pentru prima dată la păcănele, cum zicea lumea, acolo se formează și un grup de prieteni cu care ne era dor să ne vedem. Sunt noi reguli, cu mască, să te dezinfectezi, dar siguranța este cea mai importantă, dar în același timp nu putem trăi într-o cutie, într-un beci”, a spus Oana Lis pentru „Antena Stars”.

Oana Lis abia aștepta să iasă din casă

Oana Lis își dorește să iasă afară, după ce a stat atât de mult timp închisă în casă.

„Mă duc la terase cu prietene aproape zilnic, ies și singură, vreau să zic. A venit și Viorel o dată cu mine la un restaurant, la o terasă, dar lui nu îi place să iasă, mie îmi place foarte mult”, a continuat ea, potrivit Spynews.

„Sunt foarte fericită că am trecut cu bine de această perioadă, sincer dacă mai vorbesc mult despre asta îmi dau lacrimile. A fost foarte, foarte greu. La început nu se găseau pastilele pentru Viorel, el are diabet și alte boli, teama de a nu lua boala, să stai numai în casă”, a mai spus Oana Lis.

Publicat: 24 iun. 2020, 14:28 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă