Ce alimente trebuie să consumi în sezonul rece. Sfaturi de la nutriționistul Cristian Mărgărit

Publicat: 26 sept. 2023, 12:02 Autor: Hermina Hagianu News

În sezonul rece trebuie să avem mai multă grijă de imunitatea noastră. Există câteva alimente care au foarte multe beneficii pentru organism. Nutriționistul Cristian Mărgărit a oferit sfaturi prețioase și a dezvăluit ce nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic.

Odată cu venirea sezonului rece, imunitatea noastră devine mai fragilă. Din acest motiv, este recomandat să consumăm alimente care ne pot ajuta să stăm departe de boli. De asemenea, este important să eliminăm din meniul zilnic anumite produse care nu fac altceva decât să scadă rezistența sistemului imunitar.

„Există un studiu care arată faptul că peste 70, 75 de grame de zahăr consumate odată, fie că vorbim de sucuri, dulciuri, reduc imunitatea mai multe ore. Deci, în primul rând, pentru o imunitate bună, trebuie să evităm zahărul și alimentele ultraprocesate. Apoi, trebuie să-i dăm corpului nostru nutrienții esențiali pentru funcționare. Înainte să ne gândim la ce putem da în plus, trebuie să ne asigurăm baza. Proteine de calitate, grăsimi sănătoase, carbohidrați, fibre, vitamine, minerale. E foarte importantă vitamina C, vitamina D, pe care ar fi trebuit să o producem cu toții în sezonul cald, pentru că toamna nu se prea mai produce, chiar dacă stăm la soare”, a declarat nutriționistul Cristian Mărgărit, în cadrul emisiunii Pastila de frumusețe.

Ce alimente nu trebuie să lipsească din farfurie

Cristian Mărgărit a explicat faptul că peștele nu trebuie să lipsească din alimentația zilnică. Nutriționistul spune că nu toate variantele sunt la fel de bune, pentru că nu conțin vitaminele de care organismul nostru are nevoie.

„Foarte puține alimente conțin vitamina D, aș puncta aici peștele oceanic, care, pentru imunitate, este un miracol, pentru că el include mai mulți nutrienți care ne ajută: vitamina D, A, seleniu, zinc, fier, proteină, Omega 3, toate ajută imunitatea. Vorbim de peștele oceanic de apă rece și culmea, macroul, heringul, pești mai ieftini, sunt foarte potriviți. Peștii care sunt mai scumpi, rechini, somon, ton, sunt pești mai mari, care au timp să acumuleze mai multe toxine din mediu, acești contaminați care există peste tot. Este bine să alegem un pește cât mai mic, de preferat, de captură, nu de crescătorie”, a continuat acesta.

Alimentul care nu ar trebui să lipsească din farfurie

Ce beneficii au condimentele pentru sănătate

Nu trebuie să uităm nici de condimente. Acestea pot avea numeroase beneficii asupra organismului. De asemenea, și sfecla roșie este foarte bună pentru imunitate.

„Condimentele sunt foarte utile și ele pentru imunitate, foarte mulți oameni merg în direcția ghimbirului, ardeiului iute, miere, propolis, polenul, produsele stupului sunt foarte bine, dar în primul rând trebuie să evităm alimentele dăunătoare. Așa ne putem gândi și la usturoi, ceapă, pe care le includem oricum în dieta noastră. Sfecla roșie e foarte bună pentru imunitate, iar dacă îi pui și hrean lângă, e extrem de delicioasă”, mai spune el.

 

Sursă foto: Pixabay

 

Publicat: 26 sept. 2023, 12:02 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă