Caz șocant în Maramureș. O tânăra de 16 ani a făcut șoc anafilactic după imunizarea cu vaccinul Pfizer

Publicat: 20 apr. 2021, 15:32 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Caz șocant în Maramureș. O tânăra de 16 ani a făcut șoc anafilactic după imunizarea cu vaccinul Pfizer

Tânăra în vârstă de 16 ani a făcut şoc anafilactic după ce a primit o doză din vaccinul produs de compania Pfizer. Valeriu Gheorghiţă a anunţat că în ultima săptămână au fost raportate 746 de reacţii adverse.

„În cursul zilei de ieri a fost raportat un caz de şoc anafilactic la o persoană de sex feminin de 16 ani din judeţul Maramureş, care a fost vaccinată la centrul din oraşul Ulmeni, împreună cu membrii familiei. A dezvoltat la scurt timp după vaccinarea cu vaccinul de la Pfizer manifestări clinice de şoc anafilactic, s-a intervenit din punct de vedere medical, evoluţia a fost bună şi persoana în momentul de faţă este acasă”, a declarat marţi Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Acesta a anunţat că în ultima săptămână au fost raportate 746 de reacţii adverse, cu 40% mai puţine decât în săptămâna precedentă.

Valeriu Gheorghiţă susţine că vârsta medie la care au fost înregistrate reacţiile adverse este de 37 de ani, ceea ce „confirmă faptul că persoanele tinere sunt mult mai reactive la vaccin şi dezvoltă mai frecvent aceste reacţii adverse”.

Potrivit statisticilor, 66% dintre reacţii au apărut la persoane de sex feminin. Vaccinul Pfizer este autorizat pentru a fi utilizat de la vârsta de 16 ani.

Ce conține vaccinul de la Pfizer/BioNTech

– 5 doze într-un flacon de 2 ml
– o doză (0,3 ml) conține 30 micrograme de tip ARN mesager
– colesterol
– clorură de potasiu
– dihidrogenofosfat de potasiu
– clorură de sodiu
– fosfat disodic dihidrat
– sucroză
– apă pentru preparate injectabile
– ((4-hidroxibutil)azanediil) bis (hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
– 2- (polietilenglicol)-2000 -N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
– 1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)

Cât timp ne oferă imunitate o singură doză de vaccin Pfizer

Noul studiu, condus de universităţile Sheffield şi Oxford, cu sprijin din partea Consorţiului de Imunologie la Coronavirus din Marea Britanie, şi lansat vineri în variantă preliminară, a constatat că 99% dintre persoane generează răspunsuri imune puternice după o doză de vaccin Pfizer-BioNTech.

Cercetarea susţine date din lumea reală asupra vaccinării din Marea Britanie cuprinse într-un studiu numit SIREN, care a constatat că o singură doză administrată din unul dintre aceste vaccinuri reduce riscul de formă gravă de boală.

„SIREN demonstrează o eficacitate foarte mare a vaccinului împotriva spitalizării după o singură doză, majoritatea acestor oameni nefiind infectaţi anterior. Aşadar, ceea ce încercăm să facem este să analizăm mecanismul în acest caz”, a declarat Susanna Dunachie de la Departamentul de Medicină Nuffield al Universităţii Oxford.

„Observăm răspunsuri ale celulelor T şi anticorpilor după o singură doză la persoanele care nu au fost infectate anterior. Aşadar, găsim acest lucru destul de liniştitor”, a adăugat specialista.

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 20 apr. 2021, 15:32 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×