Catinca Roman, fiica vitregă a lui Petre Roman, a făcut dezvăluiri șocante despre tatăl său vitreg. Vedeta a dezvăluit de ce nu mai vorbește cu acesta, dar și care au fost întotdeuna relațiile dintre membrii familiei.
În cadrul unui interviu, Catinca Roman a dezvăluit faptul că nu a avut niciodată o relație apropiată cu tatăl său vitreg pentru că întotdeauna a fost o fire dificilă. Odată cu trecerea anilor, în loc să se apropie din ce în ce mai mult, cei doi au ajuns să nu își mai vorbească deloc.
La fel ca și Oana Roman și Catina a vorbit despre violențele fizice care aveau loc în familia lor.
‘Eu cu Petre Roman nu am avut o legătură bună. Oricum, el are o fire dificilă, e greu să te înțelegi cu el. El nu vorbește nici cu fiica lui, Oana, ce să vorbească cu mine? Nu mai avem practic nici o legătură. Pe Oana o mai atingea, la mine nu a avut însă curaj să ridice mâna. Ar fi fost culmea. În schimb, eu am avut dintotdeauna o relație foarte bună cu tatăl meu natural’, a declarat Catinca Roman, în exclusivitate pentru playtech.ro.
Despre relaţia cu sora ei, Catinca, Oana Roman dezvăluie faptul că totul a pornit din momentul în care i-a cerut ajutorul surorii sale, iar acesta nu a mai venit niciodată. Mioara Roman rămăsese fără casă şi îngrijorată fiind, Oana i-a explicat situaţia Catincăi, însă fără niciun rezultat.
Oana s-a văzut nevoită să rezolve singură această problemă, iar mama sa locuieşte în prezent în casa pe care vedeta şi-a achiziţionat-o de curând.
„Ultima oară am vorbit în vară, când i-am spus că mama nu mai are unde să stea și că trebuie să o iau la mine. Nu s-a oferit să ajute și, de atunci, nu mi-a mai dat niciun telefon sau mesaj”, a mai spus Oana Roman.
Sursă foto: Arhivă Ciao