Oana Roman a dezvăluit recent câți bani câştigă pe lună! Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că vedeta este o mamă singură şi încearcă să se descurce cu toate cheltuielile, însă nu se plânge! Şatena a dezvăluit că doar taxele şi impozitele pe care le are de plătit se ridică la suna de 1000 de euro.
După divorţul de Marius Elisei, Oana Roman s-a concentrat pe creşterea fiicei sale şi pe carieră. Viaţa amoroasă a pus-o pe ultimul loc, cel puţin pentru moment.
Vedeta a fost învăţată încă de la o vârstă fragedă să îşi câştige singură banii. Chiar şi în căsnicia cu Marius Elisei, şatena povestea că ea era cea care aducea cei mai mulţi bani în casă. Nici acum nu primește nici un ajutor, iar de pensie alimentară nici nu poate fi vorba, însă Oana Roman nu se plânge.
Vedeta are un magazin online de haine, iar pe lângă această afacere, este un influencer apreciat în mediul online. Oana Roman spune că este mulţumită de veniturile care îi intră lunar în conturi.
„Eu câștig bine, niște mii bune de euro pe lună, în condițiile în care plătesc doar taxe și impozite peste 1.000 de euro pe lună, plus alte cheltuieli, pentru că îmi cresc singură copilul și întrețin singură o casă și așa mai departe. Eu nu prea reușesc să pun bani deoparte pentru că totul este foarte scump.
Da, trăiesc la un anumit nivel, dar nu fac fițe și figuri. Adică nu stau numai la restaurante, nu cumpăr nu știu ce genți și ce haine scumpe și nici nu merg în vacanță în fiecare lună. Cu toate astea, mă ajung cu banii, dar nu pot să zic că pun deoparte sau că mă lăfăi”, a spus Oana Roman pe InstaStory.
Oana Roman trece printr-o perioadă dificilă după ce mama ei s-a stins din viaţă. Vedeta a lipsit o perioadă din mediul online, a avut nevoie de linişte, astfel că a plecat într-o scurtă vacanţă alături de fiica ei. După ce a revenit în Capitală, şi-a reluat activitatea, iar recent a fost înştiinţată că a rămas restantă cu o plată.
Mai exact, vedeta a uitat să plătească două şedinţe de terapie. Astfel, reprezentanţii clinicii respective i-au scris acesteia un mesaj prin care au anunţat-o că nu au primit banii. Oana s-a arătat deranjată de modul în care aceştia au pus problema, acuzându-i de lipsă de empatie.
„Dacă lucrați cu oamenii, cu public, cu clienți, cu pacienți, trebuie să aveți foarte mare grijă la cum vă exprimați și la ce transmiteți. Maniera în care vă adresați celor cu care interacționați poate face diferența dintre bine și rău, a mai avea clienți și pacienți și a nu mai avea.
Aveam de plătit două ședințe de terapie pe care nu le plătisem pentru că le făcusem online și… a murit mama… pur și simplu am uitat. Efectiv, am uitat. Că mi-au adus aminte că trebuie să plătesc, nu este o problemă. Problema este maniera în care au decis să îmi aducă aminte că trebuie să achit”, a spus Oana Roman pe Instagram.
Sursă foto: social media