Câți bani câștigă Carmen Tănase în fiecare lună: „Dacă joc sau nu, eu tot iau salariul ăsta”

Publicat: 04 nov. 2023, 09:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Carmen Tănase nu are nevoie de prea multe prezentări. Actriţa a jucat în nenumărate seriale, filme şi piese de teatru de mare succes. În continuare se află în atenţia publicului, cei care o îndrăgesc o pot urmări în serialul Clanul difuzat pe ProTV. Cu o carieră impresionantă de peste patru decenii, mulţi se gândesc la faptul că vedeta ar câştiga o sumă uriaşă pentru munca ei. În cadrul unui interviu recent a răspuns acestei curiozităţi pentru a nu mai lăsa loc de interpretări. 

Carmen Tănase a devenit extrem de iubită de public după apariția sa în telenovela românească „Inimă de țigan”. Mai mult decât atât, actriţa povestea la un moment dat că o parte din cei care o recunosc o strigă în continuare „Flăcărica”.

Actriţa are şi o carieră impresionantă în teatru. Din anul 1984 până în anul 1990 a fost angajată la Teatrul Național Vasile Alecsandri, Iași, iar începând cu anul 1990 lucrează la Teatrul Odeon din București.

Carmen Tănase

Câți bani câștigă Carmen Tănase în fiecare lună

Actrița din serialul „Clanul” a fost invitată recent la un podcast, unde nu s-a ferit să vorbească despre veniturile pe care le câştigă lunar. Carmen Tănase a dezvăluit că salariul ei la teatru este de 1.300 de euro fie că joacă sau nu. Dar, pe lângă aceşti bani, actriţa are şi alte surse pentru că joacă în diferite proiecte.

„Nu știu debutanții, dar eu sunt actor categoria 1A, și am 7.200 de lei, asta înseamnă 5.000 de lei înseamnă 1.000 de euro, deci cam 1.300 de euro. Ăsta e salariul de la teatrul unde am cartea de muncă, dacă joc sau nu, eu tot iau salariul ăsta. Eu joc foarte mult în privat. Ce joc la teatru privat, nu are legătură cu salariu, ăla e alt venit. Nu știu actorii de film cât sunt plătiți, aud doar «Să știți că nu prea avem bani», cred că la serial e mult mai bine. Depinde, unele televiziuni plătesc pe episod difuzat, altele pe ziua de filmare, uneori ai zile garantate, alteori nu ai, depinde de contract, sumele nu pot să le spun pentru că sunt confidențiale. Depinde cât filmează actorul, de box office”, a declarat Carmen Tănase.

 

 

Sursă foto: social media

Publicat: 04 nov. 2023, 09:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă