Cătălin Măruţă are o carieră de succes în lumina reflectoarelor. A fost angajat în mai multe trusturi, iar din 2007 telespectatorii l-au putut urmări la ProTV. Emisiunile acestuia au făcut de-a lungul timpului deliciul telespectatorilor. Uneori însă, lucrurile nu au ieşit conform planurilor, ba chiar au existat şi scandaluri între moderator şi invitaţii lui.
Cătălin Măruţă a ştiut cum să îşi menţină formatul în topul preferinţelor telespectatorilor de-a lungul timpului. Subiectele abordate au fost cele care i-au făcut pe români să rămână în faţa micilor ecrane. Dar de câteva ori, se pare că au fost deranjante pentru invitaţi.
Alexandra Stan şi Cătălin Măruţă au fost implicaţi în 2021 într-un scandal de proporţii. Asta după ce artista a făcut acuzaţii grave la adresa vedetei de la ProTV în cadrul unui podcast.
Cântăreaţa povestea la momentul respectiv că prezentatorul i-a pus întrebări incomode despre o eventuală sarcină. Deşi acesta ştia că ea nu poate face un copil
„Chiar zilele trecute am avut o întâmplare cu Măruță și m-a supărat foarte, foarte tare, pentru că eu la Cătălin țineam foarte mult, și la Andra și niciodată nu m-a deranjat cu nimic, eu nu l-am deranjat cu nimic, cu toate că multă lume vorbea de ce face el la TV și a făcut niște chestii foarte urâte. A trecut peste tot managementul meu, peste PR, pentru casa de discuri, peste deciziile noastre de a nu difuza un anumit material, cu toate că i-a zis să-l dea după data de 30, l-a dat cu două sau trei săptămâni înainte.
A scris niște lucruri despre mine foarte nasoale. Eu am fost la doctor și mi-a zis că nu o să pot să fac copii un an și dacă fac oricum e o provocare pentru că pot să-mi dereglez glanda hipofiză și să fac tumoare și să mor.
Și el spunea să nu-mi mai acopăr burta, că sunt însărcinată. Mi s-a părut foarte urât din partea lui și nu o să mai merg niciodată la el în emisiune, pentru niciun ban din lumea asta. Pentru că eu tot timpul am fost de treabă cu oamenii și tot ei m-au călcat în picioare”, povestea Alexandra Stan în podcastul lui Damian Drăghici.
Fanii l-au pus la zid pe Cătălin Măruţă, după declaraţiile artistei. Din cauza numărului mare de comentarii negative, soţul Andrei a decis să ia atitudine şi să spună partea lui de adevăr.
Astfel, în emisiunea pe care o prezintă, moderatorul a explicat, cum au stat, de fapt lucrurile.
„Povestim oamenilor adevărul. Nu e adevărat ce a spus Alexandra Stan și toată lumea ne judecă greșit. Alexandra Stan, poate oamenii te-au călcat în picioare pentru că ai mințit și de foarte multe ori nu ai fost corectă. Știu că e destul de periculos să-ți răspund astăzi în emisiune, pentru că tu, da ești femeie, ai început să spui asta despre noi și de ce nu, e mult mai ușor ca lumea să te creadă pe tine, dar lucrurile stau cu totul diferit.
Unde am scris eu ceva despre tine? Poți să ne arăți ceva? Poți să arăți un lucru despre Cătălin Măruță despre tine? Poți să le spui oamenilor adevărul și să nu te mai faci victimă atunci când nu e cazul? Arătăm momentul în care te distrai cu noi… Nicio secundă, niciun om din echipa emisiunii mele nu a știut despre problemele tale de sănătate. Îmi pare rău să aud acest lucru, dar niciodată nu ne-ai spus, pentru că noi niciodată nu am fi făcut așa ceva”, a spus Măruţă la vremea respectivă.
Explicaţiile prezentatorului de la ProTV au continuat, ba chiar i-a transmis artistei că ar trebui să se aștepte și la un proces.
Dacă tu ne spuneai nouă de problemele tale de sănătate, să nu poți face un copil, te purtai așa? (Vezi mai multe în VIDEO)
Minciuna asta are picioare scurte și câteodată e bine să fim corecți. Dacă ai alte dovezi te rog mult spune-le, dacă nu, eu zic să te aștepți până și la un proces. Hai să nu ne mai jucăm așa cu cuvintele și să inventăm, pentru că și eu am familie, și eu am copii, și eu am părinți, și eu am prieteni. Nu vreau ca imaginea mea în fața lor să fie asta clădită de tine sau alți artiști cărora li se pare interesant.
Ne-ai spus nouă că ai probleme de sănătate, că am discutat despre ceva ce nu voiai? Pe bune? Haide să ne privim în oglindă și să încercăm să fim corecți față de noi”, a completat Cătălin Măruță, în direct la PRO TV.