Cătălin Botezatu a trecut poate prin cea mai mare cumpănă a vieții în urmă cu câțiva ani când, după un simplu control, a aflat că are o tumoră și se confruntă de fapt cu o boală serioasă.
Designerul nu se simțea bine la momentul respectiv, așa că a decis să–și facă analize și controale amănunțite. Când a aflat cumplita veste… că are o tumoră, a renunțat la multe dintre proiectele în care era implicat și s-a ocupat de sănătatea lui.
Cea care i-a venit în ajutor și l-a sprijinit a fost Eva Pavel, consilier medical internațional, care a umblat cu dosarul lui prin mai multe clinici și spitale din Turcia pentru a găsi cele mai bune soluții.
De atunci, dar mai ales de când medicii l-au salvat, celebrul designer este foarte atent cu sănătatea lui și merge periodic la control.
”Dacă nu te tratezi atunci când trebuie, dacă nu-ți faci un control, te poți trezi cu cine știe ce boală și e prea târziu. Dacă faci asta, așa cum am făcut eu, și am ajuns pe mâinile tale (n.r.: Evei Pavel, consilierul medical internațional care a fost mereu alături de Cătălin Botezatu), ai șansa să te simți ca acasă într-un spital.
Din păcate, o viață tumultoasă, poate uneori neglijentă din partea mea, te poate duce în halul acesta. Și uite, am ajuns la un cancer, o tumoră. Am venit aici la un control și am acuzat niște mici înțepături, aproape insesizabile, în urma cărora medicul, unul dintre cei mai buni medici, mi-a zis: ”Uite, am un ecograf perfomant adus acum din Statele Unite”, și m-a băgat la acel aparat și a descoperit un apendice mai special. Au hotărât să mă opereze, dar nu am făcut operația în Turcia, așa cum trebuia, am mers în țară pentru că aveam multe prezentări de modă. Am făcut operația într-un spital (n.r.: din România) și când au scos apendicele, în spatele lui se ascundea o tumoră.
Ulterior, s-a luat hotărârea să fiu operat (n.r.: în Turcia), operație de tip HIPEC. Este foarte puțin cunoscută în România. A fost destul de delicat pentru că intervenea anestezia, a fost sunat medicul care se ocupă de inima mea, i s-a spus că inima nu rezistă decât câteva ore, operația a durat mai multe ore. Dar au putut să facă două intervenții într-una, au introdus un one shot de chimioterapie – ca și cum ai face chimioterapie preț de un an, dar introdusă o singură dată. E foarte greu, foarte dur, pentru că trebuie să reziști și să ai un organism puternic”, a mărturisit Cătălin Botezatu în emisiunea Evei Pavel, “Apel la consilier”, ce va fi difuzată duminică, de la ora 11:00, la Kanal D.
Cătălin Botezatu recunoaște că Eva Pavel a fost alături de el în fiecare moment. Mai mult, designerul dezvăluie că ea a fost prima persoană pe care a văzut-o după ce s-a trezit din anestezie, după intervenție.
”Erai singura persoană pe care o vedeam după operație. E foarte important în momentul în care te trezești dintr-o anestezie singur, să vezi o persoană dragă, care-ți zâmbește și-ți dă încredere în tine. Că nu ești singur. Și atunci parcă se deschid din nou porțile, nu Raiului, porțile vieții, pentru că porțile Raiului se pot deschide oricui într-un spital. Se deschid înapoi porțile vieții și, uite, sunt emoționat, eu te văd tot timpul pe tine și asta înseamnă mult.
Eram ca un zombi, dar nu a contat pentru că am simțit că acolo Sus e cineva care mă iubește și mi-a mai dat o șansă și că cineva e lângă mine tot timpul”, mai spune Bote în cadrul emisiunii.
Foto: Arhivă Personală/ PR / Arhivă CIAO.RO