Cătălin Botezatu, infectat cu noul coronavirus: „Mi-a fost foarte frică”

Publicat: 17 apr. 2021, 15:44 Autor: Elena Vedete
Cătălin Botezatu, infectat cu noul coronavirus: Mi-a fost foarte frică

Cătălin Botezatu a mărturisit că a fost bolnav de COVID-19, a avut o formă uşoară a bolii, însă tot s-a panicat, mai ales că el a avut mai multe probleme de sănătate de-a lungul timpului.

„Da, am avut COVID. Mi-a fost foarte frică pentru că nu știam cum reacționează organismul fiind una dintre persoanele cu risc, dar am avut o formă ușoară. Nu am avut miros, așa mi-am dat seama. Am început să mă parfumez mult de tot și am văzut că nu miros”, a povestit creatorul de modă Cătălin Botezatu, potrivit libertatea.ro.

„Apoi am fost la Istanbul, mi-am făcut toate testele de plămâni. Când treci prin cinci operații de la un cancer nu e prea ușor. Sunt extrem de optimist. Am mai făcut încă o operație pentru că doctorii s-au speriat crezând că s-a mai întâmplat ceva. Nu s-a întâmplat, din fericire a fost o operație simplă, reușită.

Da, sunt mândru că m-am vindecat de cancer și mă laud, datorită mie foarte mulți oameni au ajuns la aceste clinici din Turcia. Și dacă în România li s-au dat verdicte fatale, mergând acolo, pe urmele mele, acești oameni trăiesc, s-au operat, au scăpat cu viață”, a mai spus creatorul de modă.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 17 apr. 2021, 15:44 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă