Catalin Botezatu, primele declaratii dupa operatia de colon. Cum arata acum designerul

Publicat: 16 sept. 2019, 15:43 Autor: Simona News 3

Designerul a trecut prin clipe extrem de grele, fiind operat de urgenta in Turcia.

Catalin Botezatu, primele declaratii. Din pacate, nu este pentru prima oara cand Catalin Botezatu ajunge pe masa de operatii, iar de data aceasta a fost operat de urgenta la colon.

A fost o operatie complicata, care a durat in jur de sase ore, fiindca i-a fost extirpat din zona colonului un neoplasm mucinos, o tumora extrem de rara care se poate transforma in cancer.

Catalin Botezatu, primele declaratii

Catalin Botezatu este grav bolnav

In afara de aceasta, Botezatu a fost supus si unei sedinte de chimioterapie hipertermica intraperitoneala si va mai ramane in Istanbul pentru recuperare.

„Am oprit cancerul. Nu credeam că o să am nisște dureri atât de mari. Dureri atât de mari, nu știu cum sunt alte operați dar n-am avut așa dureri. A fost și un mic incident, mi-am scos sonda puțin, aveam senzație de sufocare în tot corpul. (…)

Am trecut pe lângă moarte, am oprit cancerul. Accepți orice când îți bate moartea la ușă. Asta am simțit. Am avut numai coșmaruri. M-am operat în Romania, apoi am plecat la Atlanta, la Vegas, apoi niște infotripuri, pozele de pe Instagram reflectau altceva.

Nimeni nu sștia că sufeream foarte tare din punct de vedere fizic. Așa sunt eu. (…) M-am speriat când am văzut cum arată operația. Sunt două cusături, una cu niște capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznică după ce s-a dus anestezia.

Au fost mulți medici, multe asistente în salon. Eram conectat la nu știu câte aparate, la nu știu câte fire. Am zis: «Doamne, ce am pățit? Ce mi se întâmplă?!»”, a spus Catalin Botezatu de pe patul de spital din Turcia, potrivit Antena3.

Publicat: 16 sept. 2019, 15:43 Autor: Simona News 3
Pe aceeași temă
×