Cât de mândră este Mihaela Geoană, de fiica sa, Ana! “S-a acreditat în studii de…”

30 11. 2022, 14:11

Cât de mândră este Mihaela Geoană, de fiica sa, Ana! Sunt rare momentele în care vorbește despre familia sa dar atunci când o face împărtășește cu drag anumite momente din viața ei. Mihaela Geoană nu este încântată doar de alegerile fiicei sale ci alte tuturor membrilor familiei însă atunci când o face, vorbește cu inima.

„Întotdeauna a avut timp și pentru familie și sper ca mulți bărbați să învețe de la el”, a spus Mihaela Geoană în emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV atunci când a fost întrebată de soțul său, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.

Cât de mândră este Mihaela Geoană, de fiica sa, Ana!

Iar atunci când vine vorba despre fiica sa, Mihaelei Geoană parcă îi sclipesc ochii. Ana Geoană a făcut o alegere primită cu brațele deschise de familia ei, atât în viața personală, cât și în cea profesională. După logodna fiicei sale, acolo unde și-au primit invitații și cu tradiții românești, va urma o nuntă ca în povești în 2023, se pare că undeva în America sau Italia. Dar între timp, Ana Geoană își vede și de profesie, este coach de nutriție iar mama ei este foarte mândră de ea.

“Ana a făcut un interviu cu Anastasia Soare… A început un proiect de viață sănătoasă! Este coach, antrenor, s-a acreditat în studii de nutriție și de pillates și chiar are niște testimoniale… Unul este de la primul ei client și este atât de drăguț, spune că i-a schimbat viața. Nu face dietă dar îți programează sau te îndrumă să îți schimbi niște obiceiuri astfel încât să îți schimbi stilul de viață”,  a povestit doamna Geoană la Prima TV, despre fiica ei de 27 de ani, care este extrem de atentă la alimentația ei și la stilul de viață sănătos pe care a decis să îl urmeze.

Ce spune Mihaela Geoană despre logodna fiicei sale

Atât Mircea cât și Mihaela Geoană par super fericiți și încântați de cei doi copii ai lor și de faptul că amândoi au știu ce drum să urmeze. Logodna Anei Geoană cu americanul  Garetta fost în prim plan anul acesta, la Palatul Mogoșoaia. Ana și-a făcut părinții mândri și asta e cel mai important.

„Ana s-a logodit și suntem foarte fericiți! Nunta o fac părinții băiatului, căci noi am făcut logodna. Nu va fi în România.  O să vedem alte tradiții și o să ne bucurăm împreună. Logodna a fost în România, au dansat hore, românești, macedonești, s-au simțit cu toții extraordinar. Au învățat hore, au băut shoturi de țuică, lor le plac shoturile, am zis să le arătăm și țuica noastră…Cel mai important e că Ana e fericită. Prietenul ei , un coleg de facultate al ei, este extraordinar de bun, ne place și nouă. E excepțional”, i-a declarat Mihaela Geoană lui Cristi Brancu atunci când a fost la emisiunea Exclusiv VIP.

„Cred că Alexandru seamănă cu Mircea. Are ochi albaștri. Ana are culorile mele, dar ca firi sunt foarte amestecați”, a mai completat soția lui Mircea Geoană atunci când a fost întrebată cu cine seamănă cei doi copii ai cuplului Geoană.