Cât de bogat este, de fapt, Ștefan Hrușcă! Am aflat pe ce cheltuie banii colindătorul preferat al românilor

Publicat: 01 ian. 2020, 21:40 Autor: Maria Apostol General

Putem spune că Ștefan Hrușcă este unul dintre cei mai câștigați artiști, atunci când toți trag linie după sărbători și-și numără banii. Poposește la noi doar în luna decembrie, pentru concerte, după care se întoarce în Canada, acolo unde duce o viață de huzur.  

Și în acest an românii s-au îngrămădit să cumpere bilete la concertele lui Ștefan Hrușcă, interpretul român stabilit de mult timp în Canada, care vine an de an să ne colinde.

Hrușcă a fost imprevizibil și în 2019, atunci când i-a făcut o urare și Simonei Halep, chiar în pragul casei sale. A fost o surpriză pe care tenismena n-o va uita prea curând, ținând că era o dorință mai veche de-a ei.

Hrușcă face efectiv un maraton de concerte în ultima lună din fiecare an, prin toată România, iar la final publicul se declară mereu mulțumit, în vreme ce artistul… își freacă și el mâinile de fericire că a făcut mulți bani.

Dovada ”prosperității” o face și noua casă pe care interpretul și-a cumpărat-o în Canada, foarte cochetă, cu două garaje, chiar dacă nu este extrem de mare.

Ștefan Hrușcă a părăsit definitiv România, în anul 1991, și s-a stabilit în Canada. Alături de soția Gianina și cei doi copii. De altfel, familia Hrușcă mai deține o casă cu patru camere.

Ștefan Hrușcă s-a născut pe 8 decembrie 1957 la Ieud, Maramureș. Este un interpret român din Maramureș de muzică folk, cunoscut publicului din România mai ales prin colindele pe care le interpretează.

A debutat ca artist în anul 1981 cu Cenaclul Flacăra, unde a susținut peste 1000 de spectacole, în cei 3 ani de colaborare.

Publicat: 01 ian. 2020, 21:40 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă