Carmen de la Sălciua a dezvăluit care este singura operație estetică pe care o are: „Mi-a schimbat toată forma feței”

Publicat: 14 aug. 2024, 12:41 Autor: Denisa Iordache Vedete

Carmen de la Sălciua a dezvăluit care este singura intervenție estetică pe care o are. Iată ce a spus! 

Aparițiile cântăreței Carmen de la Sălciua sunt complet diferite față de cele din trecut, ea fiind într-o continuă evoluție în ceea ce privește aspectul fizic. Oamenii au criticat-o dur și au spus că are multe operații estetice care au adus-o la aspectul fizic din prezent. Vedeta a dat cărțile pe față și a spus care este singura intervenție estetică pe care o are. 

Carmen de la Sălciua, despre intervențiile estetice 

Invitată în podcastul lui Teo Trandafir, cântăreața a vorbit despre operația estetică pe care o are și care i-a schimbat total înfățișarea. 

 Teo Trandafir: „Muncim. Că pentru asta trăim. Dar din muncă reies şi nişte venituri. Și atunci toată lumea se gândește că ți-ai făcut operații estetice. Că acolo ți-ai tăiat. Acolo te-ai aranjat, aici s-a întins. Și mie mi se pare că ești un pic schimbată.” 

Carmen de la Sălciua: „Această poveste cu operațiile estetice am încercat să o lămuresc în nenumărate rânduri. Eu am doar o rinoplastie. Doar nasul. Nasul mi-a schimbat toată forma feţei. Când îţi faci rinoplastie, automat se întinde toată pielea.”

Teo Trandafir: „De unde?! Că nasul e nas, pielea e piele.” 

Carmen de la Sălciua: „Din jurul ochilor. Mai am injectări. Ale nu sunt operaţii. Singura mea operație este la nas. Nu am nici la nivelul sânilor. Sunt de la mama natură.”

Teo Trandafir: „Mama natură a dat, nu s-a jucat.”

Cântăreața a slăbit 

În urmă cu ceva timp, Carmen de la Sălciua a povestit pe rețelele de socializare ce face pentru a se menține în formă. 

Nu e o dietă fixă! Nu mai mănânc absolut nimic după ora 18. Consum peste 2 litri de apă, uneori și mai mult de 3 (dar mă forțez un pic). Am renunțat la pâine, cu excepția micului dejun… mănânc o felie de pâine dimineața cu ou și avocado. Încerc să mănânc totul atât cât să nu mă satur, în cantități mici… (am observat că ajută). Acidulat – nimic. Dulce – doar câte o guriță așa de poftă și de glicemie… Și… sport! Asta a funcționat la mine și în urmă cu câțiva ani. M-am reîntors la obiceiurile bune de atunci! 

M-am hotărât să mă apuc mai serios de sport, eu am o tendință de îngrășare. Eu cred că combinată puțin grija la ce mănânci cu sportul iese la final o treabă bună. Am zis să mă apuc și eu de mișcare, e și vreme bună de mers la alergat. Deocamdată vreau să ies în aer liber să alerg, să-mi obișnuiesc puțin corpul, că n-am mai fost de mult la sală. Eu am arderile foarte bune, iar dacă vreau să slăbesc, eu slăbesc într-un timp foarte scurt, cel puțin deocamdată, nu știu dacă cu cât înaintez în vârstă pot să mai spun același lucru”, a spus cântăreața. 

Sursă foto: social media

Publicat: 14 aug. 2024, 12:41 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×