Când apare sezonul 5 al serialului Lucifer. Este așteptat de toți utilizatorii Netflix

Publicat: 16 ian. 2020, 10:04 Autor: alina.serea Life
Când apare sezonul 5 al serialului Lucifer. Este așteptat de toți utilizatorii Netflix

Sezonul 5 din Lucifer, unul dintre cele mai îndrăgite seriale Netflix, se anunță a fi unul spectaculos, iar fanii așteaptă cu nerăbdare lansarea pe celebra platformă online.

Ultimul sezon al serialului Netflix urmează să fie lansat în 2020 și vine cu o mulțime de surprize, după cum anunță producătorii îndrăgitei serii.

Când apare Lucifer, sezonul 5

Serialul „Lucifer“ va avea un al cincilea sezon, care va fi şi ultimul al producţiei difuzate de Netflix. Inițial, acesta ar fi urmat să aibă 10 episoade, însă producătorii au decis că acestea nu vor fi de ajuns pentru ultimul sezon al serialului. Astfel, ultimul sezon al îndrăgitului serial va avea 16 sezoane, cu 6 mai mult de obicei. Sezonul 5 din Luciferul va fi disponibil pe Netflix din 2020, deși încă nu a fost anunțată oficial data lansării.

Netflix a anunțat că povestea lui Lucifer se va încheia odată cu sezonul cinci. Totuși, toate cele patru sezoane deja apărute sunt acum disponibile pe Netflix, chiar și primele trei, de la Fox.

Citește și: Top 10 filme psihologice pe care trebuie să le vezi

Joe Henderson și Ildy Modrovich, creatorii Lucifer, le-au mulțumit celor de la Netflix pentru că au decis să învie serialul. Aceștia s-au declarat recunoscători platformei de streaming pentru că le-a permis să spună povestea lui Lucifer așa cum voiau.

Bazat pe seria de benzi desenate DC cu același nume, serialul îl are în centru pe Lucifer Morningstar, un manager de club din Los Angeles care îşi foloseşte expertiza „diavolească” pentru a ajuta departamentul de poliţie din oraş să rezolve crime.  Nemulțumit de viața lui din Iad, se stabilește în Los Angeles pentru a învăța mai multe despre umanitate.

Lucifer. Ce actori fac parte din distribuție

Din distribuţie fac parte Tom Ellis, în rol principal, Lauren German, Kevin Alejandro, D.B. Woodside, Lesley-Ann Brandt, Aimee Garcia şi Rachael Harris.   „Lucifer” este produs de Warner Bros. Television în asociere cu Jerry Bruckheimer Television, pe baza personajelor create de Neil Gaiman, Sam Kieth şi Mike Dringenberg pentru Vertigo al DC Entertainment. Tom Kapinos a dezvoltat „Lucifer” pentru televiziune.

Citește și: Top seriale Netflix în 2019

Publicat: 16 ian. 2020, 10:04 Autor: alina.serea Life
Pe aceeași temă