Situație tensionată la gala Premiilor Radar de Media, de la Ambasad’Or. Brigitte și Florin Pastramă au fost invitați să înmâneze un premiu special, însă lucrurile nu au ieşit aşa cum cei doi s-au aşteptat. Soţii Pastramă au plecat de la eveniment înainte de a urca pe scenă.
Marţi seara la un cunoscut local de evenimente, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Premiilor Radar de Media. Se pare că, în acea zi au fost mai multe evenimente în același timp, şi din această cauză vedetele au cam întârziat la gala care a fost prezentată de Bianca Drăguşanu.
Printre persoanele care au fost nemulţumite de organizare se numără și Brigitte şi Florin Pastramă, care s-au simţit neglijaţi, mai ales că nu şi-au găsit locul la masa invitaților.
„Ne-au chemat cu câteva ore înainte, au insistat cu telefoanele să venim şi când am ajuns n-am avut unde să stăm. Am fost chemaţi să dăm un premiu, nu ştim exact ce s-a întâmplat”, au spus cei doi, care n-au mai avut răbdare şi au plecat spre casă înainte să fie chemați pe scenă.
În schimb, managerul localului în care a avut loc marele eveniment spune faptul că incidentul a fost o neînţelegere.
„Ne pare rau de incidentul petrecut aseara. Tinem, insa, sa mentionam ca Ambasad’Or Events a oferit doar locatia evenimentului, restul elementor specifice organizarii intrand in sarcina organizatorului. Brigitte si Florin Pastramă sunt prietenii Ambasad’Or Events, acestia fiind prezenti si la petrecerea noastră aniversara de 9 ani.
De asemena, este de menționat și faptul ca Radar de Media a organizat foarte multe evenimente excepționale aici, de-a lungul timpului”, au declarat reprezentanţii localului de evenimente.