Bontea, în pragul revoltei din cauză lui Scărlătescu: „Ne ține pe stomacul gol! Nu a gătit nimic aici!”

Publicat: 25 iul. 2025, 20:08 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete

După o zi lungă de filmare, drumuri prin munți și mult entuziasm la început de aventură, tensiunea va atinge cote maxime în noul show de la PRO TV, „Pe drumul gustului”, în care cei trei chefi descoperă locuri și rețete, într-o aventură menită să le lege prietenia și să-I apropie și mai mult.

Primul care a spus lucrurilor pe nume a fost Sorin Bontea, care în primul episod, cel care urmează să fie difuzat luni, 28 iulie, de la ora 21:30, la PRO TV, s-a revoltat de condițiile pe care prietenul lui vechi le-a securizat pentru călătoria lor. Ajunși în mijlocul naturii, departe de casă, fără să știe ce planuri și provocări a pregătit Cătălin pentru călătoria lor, simpaticul chef a ripostat după ce i-a cerut să le pregătească un pachet cu mâncare pentru drum: „Nu ai gătit nimic aici, mă! Ouă fierte, ciocănele, șnițel? Bă, ne ține pe stomacul gol. Nimic de mâncare, nimic de băut! Și după cum arată zona, nu se prevede nimic, nimic. E doar câmp…”. Vizibil amuzat de situație, Cătălin a încercat să-i explice că toate vor veni la timpul lor, inclusiv masa pe care o așteaptă atât de mult.

O călătorie a gustului, dar fără gustări

Formatul emisiunii presupune ca, în fiecare episod, unul dintre chefi să preia conducerea. În primul episod, Cătălin Scărlătescu a fost responsabil cu destinația, preparatele și provocările la care vor fi supuși cei 2 prieteni. În primul episod, Scărlătescu a părut mai preocupat de traseu și de surprize decât de nevoile colegilor, care au ajuns aproape de capătul răbdării.

Miza show-ului pare să fie mai degrabă cât rezistă foamea înainte să explodeze nervii, decât să exploreze preparate din toate colțurile țării!

„Pe drumul gustului” nu e doar despre mâncare, ci și despre prietenie și mult umor. Doar că, în cazul chefilor, care sunt obișnuiți cu fine dining și ritm de restaurant, lucrurile devin mai complicate când nu există nici farfurii, nici ustensile, nici alimente. Deși Dumitrescu a încercat să-l tempereze situația, pare că Scărlătescu a tratat totul ca pe o provocare suplimentară: să-i scoată din zona de confort cu totul.

foto: PR

Publicat: 25 iul. 2025, 20:08 Autor: Loredana Dumitrașcu Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. În…...
Pe aceeași temă
×