Bilanţ coronavirus România. 416 cazuri de infectare cu coronavirus și 23 de decese în ultimele 24 de ore

Publicat: 04 iul. 2020, 13:44 Autor: Elena Arhiva
Bilanţ coronavirus România. 416 cazuri de infectare cu coronavirus și 23 de decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 4 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.861 au fost externate, dintre care 19.854 de pacienți vindecați și 1.007 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.731 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 03.07.2020 (10:00) – 04.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, București, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

223 de pacienți internați la ATI

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 416 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 223 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 759.037 de teste. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 434 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.969 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 533 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 124.900 de lei.

În urma acțiunilor de verificare desfășurate noaptea trecută, în sistem integrat, de structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Ministerului Transporturilor, au fost aplicate alte 962 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială.

Publicat: 04 iul. 2020, 13:44 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă