Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, întâlnire de gradul zero! Unde au negociat marea împăcare

Publicat: 20 mai 2022, 10:21 Autor: Maria Apostol Vedete

Doar trei zile au putut sta unul fără altul, iar apoi a venit propunerea să se întâlnească pentru a negocia termenii împăcării! Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău își doresc să reia relația, însă numai cu anumite condiții care au fost puse pe tapet în cadrul unei cine romantice, la Nuba.

Gabi Bădălău a fost cel care a anunțat primul că relația cu Bianca s-a încheiat și, spunea el, au rămas prieteni. Ulterior, fosta lui parteneră, deranjată probabil că acesta a luat inițiativă lăsând să se înțeleagă că a fost ideea lui, a ieșit și a explicat că de fapt decizia i-ar fi aparținut ei. Este, se pare, un război al orgoliilor!

A fost o chestie acum câteva săptămâni. Și, de atunci, la revedere. Fiecare pe drumul lui! Mie mi se pare amuzant că și-a dat seama după trei săptămâni că nu mai avem cum să rezonăm în aceeași energie… Și mie îmi place viața, dar avem viziuni diferite despre ce ne place. Ne dorim chestii diferite și ne plac chestii diferite.

Mie îmi place să merg la sală, să fac sport, altora le plac mai mult petrecerile și combinațiile, eu nu sunt așa! Eu sunt foarte organizată în viața mea…”, a explicat blonda.

Iată că după numai trei zile de la ”marele anunț”, cei doi au discutat să mai dea, totuși, o șansă relației. Așa că s-au întâlnit la Nuba, unde au luat o cină romantică și au vorbit despre condiții. Pentru că, evident, fiecare avea o listă cu dorințe și reproșuri. Cum s-a încheiat cina, puteți citiți pe CANCAN.RO.

Bianca Drăgușanu, renegată de familia lui Bădălău

Blonda a fost mereu ”renegată” de familia fostului ei iubit, iar cea mai vehementă a fost mama acestuia. Bianca nu s-a lăsat mai prejos și a lansat și ea atacuri subtile la adresa ei. Unul dintre ele a fost făcut recent, tot printr-un mesaj.

Fetelor, acolo unde nu te vrea nici soacra, nu te place nici cumnata, acolo este locul tău, acolo este! Insistă!”. Nu este pentru prima dată când vedeta transmite astfel de mesaje ”cu direcție”. Ea a mai postat pe Instagram un mic filmuleț cu câteva glume și, la un moment dat, a vorbit și de mama soacră. Internauții au crezut că acesta e un atac la soacră, dar Bianca a negat totul.

Publicat: 20 mai 2022, 10:21 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă
×