Bianca Drăgușanu și-a pus în scenă ”ritualul periculos”! Cum și-a hipnotizat iubitul în club

Publicat: 17 mart. 2022, 10:28 Autor: Maria Apostol Vedete

Nici vorbă de despărțire! Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău se bucură unul de compania celuilalt și o țin numai într-o petrecere. După ce au sărbătorit ziua blondei la un hotel de lux din Capitală, acum cei doi s-au lăsat duși de val, pe muzică, în Nuba. 

Cei doi îndrăgostiți au intrat în club ținându-se de mână și s-au lăsat cuprinși de atmosfera de petrecere.

Lapte și miere nu a fost chiar mereu în relațiile pe care Bianca Drăgușanu le-a avut, de-a lungul timpului. E drept, diva nu lasă de la ea, așa că au ieșit deseori scântei, iar pericol de ”incendiu” a existat la orice pas. S-a întâmplat și cu Gabi Bădălău, lucru recunoscut chiar de blondină.

Dar, în momentul de față, problemele dintre cei doi par a fi rezolvate. Imaginile surprinse de paparazzi tind să fie un argument destul de solid. Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău nu s-au despărțit, ba chiar relația lor arată că ar traversa o perioadă de armonie.

S-au distrat pe cinste la Nuba, alături de câțiva prieteni. Ringul de dans, plin până la refuz, a fost al lor. Și numai zâmbete au schimbat părtașii la povestea de dragoste cu năbădăi, începută acum mai bine de un an. Mai multe imagini pe CANCAN.RO.

Ce invitați a avut Bianca Drăgușanu la petrecerea de ziua ei

La petrecere de ziua Biancăi, organizată la un hotel de lux din Capitașă, și-a făcut apariția și Gabi Bădălău, organizatorul. Partenerul Biancăi a ales să evite intrarea principală. Luând-o prin terasă, pentru a „scăpa” de ochii curioși. Paparazzi l-au surprins îmbrăcat extrem de elegant, pregătit să fie alături de Bianca Drăgușanu în această zi importantă.

Și invitatele s-au pregătit „regește” pentru petrecere! Atât Vica Blochina, cât și Simona Chițac, dar și Alice Constantinică, alias ”Crețofolina”, ”fosta” lui Codrin Ștefănescu – ”Fester”, au îmbrăcat haine de firmă. Dar s-au „înarmat” și cu zâmbete și buchete cu flori, gata de distracție.

Publicat: 17 mart. 2022, 10:28 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă