Betty Salam a răbufnit! Tânăra artistă a dezvăluit de ce s-a separat de soţul ei: „Numai eu știu cât mă străduiesc”

Publicat: 16 iul. 2024, 13:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Betty Salam a răbufnit în spaţiul public, după ce au ieşit la iveală mai multe amănunte despre viaţa sa privată. Fiica celebrului manelist a dorit să pună capăt speculaţiilor, astfel a explicat de ce a decis să ia o pauză de la relaţia cu soţul ei, Cătălin Vişănescu.

În ultima vreme s-a spus că tânăra artistă şi soţul ei ar avea probleme în căsnicie, ba chiar că s-ar fi despărţit la scurt timp după terminarea filmărilor la Asia Express.

Betty Salam: „Nu doresc decât să mă refac”

În urma speculațiilor, vedeta a fost aspru judecată de internauţi, iar pentru a pune capăt scandalului mediatic a venit cu noi declarații legate de această perioadă complicată din viața ei.

„Am rămas fără mamă de la 8 ani, iar responsabilitățile au fost destul de mari. Odată cu responsabilitățile a venit și o anxietate la pachet cu care se confruntă jumătate din populație. Trec printr-o perioadă puțin mai dificilă, dar cum nu m-a doborât nimic până acum, nici nu mă va doborî. Soțul meu mă susține, eu îl susțin pe el.

Pauza pe care am decis împreună cu el să o luăm nu este din niciun alt motiv. Nu există niciun bărbat în viața mea. În primul rând nu am timpul necesar pentru așa ceva, nu doresc decât să mă refac din orice punct de vedere”, a mărturisit Betty Salam, pentru Antena Stars.

Fiica lui Florin Salam, afectată de comentariile negative

Betty Salam a ținut să precizeze faptul că o afectează comentariile răutăcioase pe care le primește din partea celor care nici nu o cunosc personal.

„Pauza pe care noi am luat-o este ca o refacere și pentru mine, dar și pentru soțul meu. Vrem să avem o relație sănătoasă și să stăm bine pe psihic, nu să stăm să ne complacem. Unii dintre ei aruncă cu pietre în mine. Pe mine mă doare, dar familia mă susține și mă înțelege. (…).

Tatăl meu e alături de mine, fratele meu este alături de mine, toți cei din familie, iar Cătălin îmi vrea binele, iar eu lui la fel. Matthias este în grija mea, este un copil fericit, vreau doar să mă refac. Oamenii știu doar să judece dar nu știu ei familia mea”, a mai spus fiica lui Florin Salam.

De asemenea, Betty Salam a mărturisit că nu vrea să divorţeze de soţul ei, doar speră ca prin această pauză să îşi consolideze relaţia.

„E o perioadă puțin mai dificilă într-adevăr. (…) Vreau să se pună stop la tot ce se vorbește pentru că m-am săturat. Mă dor toate aceste lucruri, pentru că numai eu știu sufletul meu. (…) Numai eu știu cât mă străduiesc și eu să fiu cineva în viață, și nu vreau să arunce nimeni cu noroi către mine.

Cătălin este și va fi bărbatul meu, îl respect, el mă respectă pe mine, numai că oamenii trebuie să înțeleagă că sunt vremuri noi, iar o pauză îți poate salva relația. Eu nu am divorțat, nu voi divorța. Noi ținem legătura zi de zi. Noi vorbim, ne vedem, luăm masa împreună”, a mai spus artista pentru sursa citată.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 16 iul. 2024, 13:26 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×