Avioane din India, doborate in Pakistan. Ce spun autoritatile si ce se intampla intre cele doua tari VIDEO

27 02. 2019, 16:09
Avioane din India, doborate in Pakistan. Ce spun autoritatile si ce se intampla intre cele doua tari VIDEO

Avioane militare din India, doborate de autoritatile pakistaneze. Ministerul de Externe al Pakistanului a oferit cateva explicatii oficiale ale deciziei luate in cursul zilei de 27 februarie 2019. Incidentul vine la o zi după ce India a efectuat atacuri aeriene care au vizat militanți pakistanezi din Kashmir, relatează mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt a informat că unul dintre avioane s-a prăbușit în Pakistan, iar un pilot a fost arestat. Pakistanul a informat că atacurile sale au vizat ținte indiene, la o zi după o serie de atacuri aeriene efectuate de India, împotriva militanților pakistanezi din mișcarea Jaish-e-Mohammad.

Avioane din India, doborate in Pakistan

  • „Astăzi, Forţele Aeriene ale Pakistanului au efectuat lovituri din spaţiul aerian pakistanez în jurul Liniei de Control”, a comunicat Ministerul de Externe al Pakistanului, conform Reuters.

Relațiile au devenit tensionate după ce, la 14 februarie, cel puțin 40 de agenţi ai poliţiei paramilitare au fost ucişi într-un atentat care a avut loc în Kashmirul Indian, acesta fiind cel mai sângeros atac comis asupra forțelor indiene în cei 30 de ani de insurgeță din regiunea majoritar musulmană.

Piloti indieni, capturati de pakistanezi


Forțele armate ale Pakistanului au capturat miercuri doi piloți indieni din avioanele dărâmate.

  • „Doi piloți au fost arestați – unul dintrei ei a fost rănit și este îngrijir la Spitalul Militar. Celălalt se află în custodia noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor armate pakistaneze, Generalul Asif Ghafoor.

Premierul pakistanez face un apel la India


Premierul pakistanez Imran Khan a făcut un apel miercuri la discuții cu India și speră ca ”sentimentele mai bune” vor prevala în fața escaladării disputei cu statul vecin.

  • ”Istoria ne spune că războaiele sunt pline de erori de calcul. Întrebarea mea este dacă având în vedere armele pe care le avem ne putem permite erori de calcul”, a declarat Khann într-o intervenție televizată adresată națiunii. ”Ar trebui să ne așezăm la masă și să discutăm”, a adăugat acesta.

Conflictul între India și Pakistan afectează procesul de pace din Afganistan

Militanții talibani au avertizat miercuri că escaladarea tensiunii între India și Pakistan va afecta procesul de pace din Afganistan și au îndemnat forțele armate indiene să se abțină de la viitoare atacuri, relatează site-ul agenției Reuters.

  • „Continuarea unei astfel de situații va afecta procesul de pace din Afganistan”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mujahid.
  • „India nu trebuie să mai efectueze atacuri în Pakistan pentru că va afecta securitatea regională, iar India va trebui să plătească scump pentru continuarea conflictului”, a adăugat acesta.