Avertismentul transmis de OMS: ”Al doilea an al pandemiei va fi mult mai mortal decât primul”

Publicat: 15 mai 2021, 10:33 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății au transmis un avertisment către populație referitor la ce ar putea să se întâmple în cel de-al doilea an Covid-19.

Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a vorbit despre cel de-al doilea an pandemic, și anume 2021. În acest an există posibilitatea să existe mai multe decese provocate de boală, având în vedere contextul în care sunt țări care au înregistrat cifre record de infectări cu noul coronavirus.

Pandemia a luat naștere la sfârșitul anului 2019, iar până în prezent au murit peste 3.3 milioane de oameni din cauza bolii. Multe state încearcă să organizeze eficient campaniile de vaccinare, pentru ca numărul de persoane infectate cu noul coronavirus să scadă și să se scape și de restricții. Însă, există state unde situația este extrem de îngrijorătoare, aici făcând referire la India, unde zilnic se înregistrează cifre record de infectări cu noul coronavirus.

Pe de altă parte, șeful Organizației Mondiale a Sănătății susține faptul că anul acesta vor fi și mai multe persoane decedate din cauza noului coronavirus.

„În ritmul în care lucrurile merg, al doilea an al pandemiei va fi mult mai mortal decât primul”, a susținut șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit The Guardian, citează Gândul.ro.

Când începe vaccinarea anti-coronavirus a copiilor în România

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) ar putea să acorde, din iunie, autorizarea pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 16 ani, a anunţat, vineri, coordonatorul campaniei de vaccinare, colonelul Valeriu Gheorghiţă.

„Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală.

Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare”, a declarat, vineri, dr. Valeriu Gheorghiţă, potrivit agerpres.ro.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 15 mai 2021, 10:33 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×