Au început înscrierile copiilor la grădiniță! Ce trebuie să știe părinții

Publicat: 31 mai 2021, 15:34 Autor: Elena Arhiva
Au început înscrierile copiilor la grădiniță! Ce trebuie să știe părinții

Pe data de 31 mai au început înscrierile la grădinițele de stat pentru copiii care vor fi introduşi pentru prima dată în sistemul educațional.

Fiecare unitate de învățământ și-a stabilit deja un orar după care va funcționa. Părinții îi vor putea înscrie pe cei mici fie prin e-mail, fie la telefon.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

  • Prezentarea unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți.  (Situația copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți).
  • Prezentarea unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte.
  • Existența unui frate/ a unei surori înmatriculat/e în anul școlar următor în unitatea de învățământ respectivă.
  • Prezentarea unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/ certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

Structura anului școlar 2021-2022

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. ”Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. Decizia este prevăzută în ordinul ministrului Educaţiei nr. 3243/5 februarie 2021”, anunţă MInisterul Educaţiei.

În situaţia suspendării cursurilor, ”măsurile privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al şcolii nu se dispun pe durata vacanţelor şcolare”. Astfel că, orele pierdute nu se vor recupera în vacanțe.

Potrivit Ordinului citat, anul şcolar 2021 – 2022 va începe la data de 1 septembrie 2021. Acesta va fi structurat pe două semestre, 34 de săptămâni:

Semestrul I, anul școlar 2021 – 2022

– 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea, anul școlar 2021 – 2022

– 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Şcoala Altfel’’, în perioada 8-14 aprilie, perioada în care se pot organiza fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare.

Vacanţele elevilor în anul școlar 2021 – 2022:

25 – 31 octombrie 2021, vacanţă pentru învăţământ preşcolar şi primar;
23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, vacanţa de iarnă;
15 aprilie 2022 – 1 mai 2022, vacanţa de primăvară;
11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului şcolar 2022 – 2023, vacanţa de vară.

Cum vor învăța elevii din clasele terminale în anul școlar 2021-2022

Pentru elevii din clasele terminale, din învăţământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri. Se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 3 iunie 2022.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menţionate), respectiv pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Calendarele examenelor naţionale, inclusiv calendarul admiterii în învăţământul liceal (clasa a IX-a), se aprobă prin ordine de ministru distincte.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 31 mai 2021, 15:34 Autor: Elena Arhiva
Pe aceeași temă