Chiar dacă s-au relaxat unele măsuri, până în 15 iunie autorităţile pot da în continuare amenzi. România a ajuns la jumătatea perioadei stării de alertă, instituite în ţara noastră începând cu data de 15 mai 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, scrie capital.ro.
De la 1 iunie, autorităţile au anunţat relaxarea mai multor măsuri. S-au deschis terasele, oamenii pot circula între localităţi fără a mai completa o declaraţie pe propria răspundere. Tot de astăzi se deschide sezonul estival, se deschid plajele, se reiau transporturile feroviare şi rutiere internaţionale și competiţiile sportive şi se pot organiza spectacole şi concerter în aer liber.

Ce măsuri și amenzi au rămas în vigoare

Atenţie! Chiar dacă se relaxează unele măsuri, alte rămân în vigoare. De exemplu, purtarea măștilor în spații închise, în mijloacele de transport, la magazin. Iar pentru nepurtarea măştilor şi nerespectarea măsurilor de distanțare socială puteţi primi în continuare amenzi.

Amenzile pentru cei care nu respectă legea și anume pentru cei care nu poartă masca în mod corect, deasupra gurii și a nasului, sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei. Purtatul măştii poate fi obositor, dar amenda poate fi un motiv bun pentru a o purta. Altfel, cei care nu poartă masca deasupra nasului riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, conform Legii 55/2020. Aceeaşi lege precizează şi locurile în care oamenii sunt obligați să poarte masca. În schimb, „cei care prezintă simptome cum sunt temperatura, tusea şi strănutul, sunt obligaţi să poarte masca peste tot ”, a explicat avocatul.

În spaţii deschise, cum este parcul sau pe stradă, oamenii pot ieși fără mască, în cazul în care nu au niciun fel de simptom al coronavirusului.