Cântărețul de muzică populară, în stare gravă. Momente grele pentru un cântăreț de muzică populară! Artistul a fost diagnosticat cu tumori și se află în stare gravă.
Un cântăreț cunoscut de muzică populară de la noi din țară trece printr-o periaodă grea după ce a fost diagnosticat cu mai multe tumori la nivelul rectului, ficatului, plămânilor, dar și vezicii urinare.
Cântărețul a mărturisit că slăbise 20 de kilograme, însă a preferat să nu se ducă la medic crezând că a pierdut kilograme din cauza stresului. Când a ajuns la doctor a primit din partea medicilor diagnosticul, fiind vorba despre mai multe tumori avansate în organism.
”Slăbisem în ultimul timp, am crezut că e de la oboseală, nunţi, de la munca în gospodărie, dar era vorba despre o boală imprevizibilă pe care o duc de un an jumate. Am avut o tumoră pe care am descoperit-o foarte târziu. Când m-am operat, medicii au constatat că au apărut şi alte tumori la vezica urinară, pulmon şi ficat.
Acum am fost operat a doua oară şi sunt pe patul spitalului Fundeni. Doamne, să mă fac şi eu bine, câte zile oi avea… viaţa mea e în mâinile lui Dumnezeu. De un an jumate n-am mai putut să dorm, acum mi-a făcut domnul doctor nişte calmante pentru somn”, a mărturisit cântăreţul, potrivit Star Popular.
Ionel Lazăr a ajuns de urgență pe masa medicilor și a fost operat de urgență pentru a elimina tumorile din organism. Iar în timpul operației doctorul a observat că organismul său este invadat și de alte tumori în locuri diferite.
”M-a adus mama mea de cântec popular, Mariana Birică, la un doctor foarte bun la Fundeni, la domnul doctor. Cred că mă va pune pe picioare după cum vad, cred că sunt spre bine.
Am făcut două şedinţe de radioterapie, mai am patru până sâmbătă. M-am rugat la Dumnezeu, cânt şi la biserică, am zis că, Doamne, viaţa mea e în mâinile Tale, să mă ajute şi pe mine câte zile mai am să trăiesc. Ce or vrea Dumnezeu şi doctorii”, a mai mărturisit Ionel Bebe Lazar, pentru sursa citată.
Margareta Clipa este o artistă din zona folclorică foarte iubită de public. Are, cu adevărat, un har divin, așa cum mărturisește și ea în interviul acordat pentru Antena Stars.
Margareta Clipa a vorbit într-un interviu pentru Antena Stars despre parcursul carierei sale muzicale, făcând dezvăluiri pe care foarte puțini le cunosc despre artistă. Cântăreața care face parte din lumea folclorică mărturisește că a avut o copilărie foarte frumoasă, cu momente extraordinare, dar care au și maturizat-o în timp.
”Eu m-am bucurat de o copilărie foarte frumoasă, trăită la sat, cu animale, păsări, treabă la câmp. Așa am învățat să fac fața tuturor problemelor și când am dat de greutăți, n-am disperat”, a spus Margareta Clipa.
Pasiunea pentru muzică i-a fost stârnită de la 20 de ani, când a fost descoperită chiar de către unul dintre mentorii ei. Ulterior, a reușit să câștige primul concurs de muzică populară. De atunci s-a apucat serios de cântat și a reușit să își facă o carieră foarte frumoasă în industria muzicală. Citește continuarea aici.