Anunț important! Ce se va întâmpla cu salariile lucrătorilor medicali începând cu 1 septembrie 2020

Publicat: 02 aug. 2020, 11:05 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O veste bună în plină pandemie de coronavirus. Începând cu data de 1 septembrie 2020, lucrătorii medicali vor avea parte de o majorare a salariilor.

Astfel că, Guvernul Republicii Moldova a aprobat în cursul zilei de vineri, 21 iulie, proiectul pentru modificarea Regulamentului privind salarizarea angajațiilor din instituțiile medico-sanitare publice care sunt încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Potrivit proiectului, lucrătorilor medicali li se vor majora salariile cu 30%.

Potrivit Adevărul, salariul de funcție al personalului medicale, fie că este personal de conducere-medici, fie că sunt medici, sau personal medical mediu/inferior, șoferi de ambulanță din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească și a autosanitarelor din serviciul AVIASAN, va fi majorat cu 30%.

Salariul lucrătorilor medicali va fi majorat cu 30%

”Proiectul este înaintat în contextul declarării anului 2020 Anului Lucrătorului Medical, declarat prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 1575 din 25 mai 2020 și în temeiul Planului de acțiuni al Guvernului.

Sub aspect financiar, cheltuielile necesare pentru punerea în aplicare a majorării salariilor de funcție cu 30% pentru personalul medical, şoferilor autoambulanţelor din serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească şi autosanitarelor din serviciul AVIASAN, începând cu 1 septembrie 2020, vor fi acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală în sumă de 362 570,3 mii lei de care vor beneficia circa 42.918 de funcții ocupate, ca urmare a modificărilor operate la Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr.172/2019 şi Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2020 nr.174/2019”, arată sursa citată.

Când va crește salariul minim în România

Sunt vești bune pentru angajații din România. În anii următori, salariul minim pe ecomonie va crește destul de mult și va ajunge să fie egal cu 60% din salariul mediu. Propunerea legislativă a fost acceptată deja de Senat. Până să fie oficială, trebuie totuși să fie votată de deputați. De-abia după ce va fi adoptată de Camera Debutaților, iar preșdintele Klaus Iohannis o va semna, propunerea va fi publicată în Monitorul Oficial.

În urma acestui proiect, Codul Muncii va fi modificat, în contextul în care Uniunea Europeană vrea ca statele membre să stabilească un salariu minim european. Acesta trebuie să fie de 60% din cel mediu pe economia fiecărei țări. Acest lucru nu se va întâmpla însă de la un an la altul. Salariul minim va crește treptat, începând cu data de 1 ianuarie 2021.

Până să ajungă la valoarea de 60% din salariul mediu vor trece câțiva ani. Astfel, până la 31 decembrie 2024, salariul minim trebuie să crească, în așa fel încât la acea dată să fie respectată această cerință de la Uniunea Europeană.

Publicat: 02 aug. 2020, 11:05 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×