Anunț de ultimă oră pentru cei care călătoresc în Grecia

Publicat: 07 iul. 2020, 15:44 Autor: Elena Arhiva
Anunț de ultimă oră pentru cei care călătoresc în Grecia

Atenție turişti! Grecia poate modifica oricând, fără preaviz, condițiile de intrare pe teritoriul său, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Informațiile pe care turiștii trebuie să le completeze în formularul electronic înainte de intrarea în Grecia, s-au schimbat. Respectivul document conține informații detaliate despre turiști. După completarea formularului, călătorii primesc un cod QR, care le va fi scanat la graniță.  Singurul punct vamal dotat în acest moment cu cititoare de coduri.

”Informațiile care trebuie completate în acel formular se găsesc pe site-ul autorităților elene. Recomandarea pe care o am pentru cetățenii români cu privire la acest formular este să îl completeze din timp și să se asigure că, în momentul în care intră în Grecia, au acest formular”, a declarat Oana Darie, purtător de cuvânt al MAE.

Aceasta susține că formularul trebuie completat cu cel puțin 48 de ore înainte de a intra în Grecia. ”Dacă data intrării în Grecia este 9 iulie, cel mai târziu astăzi ar trebui completat acel formular”.

Darie spune că, la acest moment, situația la vama este una bună, nemaifiind coloane de mașini la intrarea în țară.

Traficul este fluid, sunt 3 puncte de testare COVID, 4 benzi de acces pentru autoturisme. Aș reaminti că Ministerul Afacerilor Externe, de când au apărut primele probleme, a făcut demersuri în mod constant pe lângă Ministerul de Externe elen”, relatează antena3.ro.

Reguli pentru românii care merg în vacanță în Grecia

Guvernul elen a introdus un nou protocol, care cere turiştilor să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosirea în ţară, care conţine datele personale, precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până la data de 31 august.

Pe baza datelor furnizate, fiecare turist va primi un cod personal QR care va fi verificat, pe telefonul său mobil sau varianta imprimată pe hârtie, la punctul de sosire. În funcţie de codul de bare, turistul va fi direcţionat spre ieşire sau spre spaţiul de testare. În acest caz, persoana va trebui să se izoleze la adresa furnizată pe chestionar, unde va aştepta rezultatele testului, potrivit noului protocol de protecţie civilă

Publicat: 07 iul. 2020, 15:44 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă