Antonia, drama care i-a marcat copilăria. Artista nu îşi poate reveni

Publicat: 19 dec. 2019, 15:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Este mereu cu zâmbetul pe buze, însă puţini sunt cei care ştiu drama prin care a trecut frumoasa Antonia în copilărie. A aflat un adevăr dureros de la mama ei, peste care a trecut cu greu.

Antonia a crescut în America, acolo unde a stat alături de mama ei, Denise Iacobescu și de tatăl vitreg. Artista a aflat târziu că tatăl ei nu este cel biologic și atunci a suferit mult, fiind nevoie de o perioadă bună de timp ca să își revină.

„Antonia a aflat mai târziu că Mihai nu este tatăl ei. Atunci când a aflat a fost un pic așa șocată, dar i-am explicat și a înțeles. Știi cum e, tata nu e cel care îți dă viață, e cel care te crește. A fost un tată exemplu pentru ea”, a declarat Denise Iacobescu, în urmă cu ceva timp.

Cine este tatăl biologic al artistei

Părinţii ei s-au despărţit înainte ca ea să se nască şi, la doar câteva luni distanţă, mama artistei l-a cunoscut pe Mihai Iacobescu, cel care mai apoi a adoptat-o pe Antonia şi i-a dat numele său, în acte. La vârsta de cinci ani, Antonia a ajuns cu mama ei şi cu tatăl său adoptiv în America, unde au dus o viaţă mai bună. Mihai Iacobescu lucra la circ şi a prins un contract avantajos peste Ocean.

Doar că, după 13 ani petrecuţi în SUA, după ce mama sa a divorţat de tatăl adoptiv, vedeta a fost nevoită să se întoarcă în România. La acea vreme s-a vehiculat că artista şi mama sa, Denise Iacobescu, au fost, de fapt, expulzate din Statele Unite. O perioadă, Antonia s-a răcit de Mihai Iacobescu, dar, după ce i-a acceptat acestuia noua relaţie, s-au apropiat din nou.

Publicat: 19 dec. 2019, 15:27 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă