Cel mai tulburător secret al Antoniei! Cum arată tatăl ei biologic și de ce refuză să vorbească despre el

Publicat: 28 Nov. 2019, 11:40 Vedete

Chiar dacă acum se poate declara o femeie împlinită, Antonia a trecut și prin moment foarte grele, în copilărie, atunci când a realizat că tatăl ei biologic nu-și dorește să o vadă. 

Antonia a fost părăsită de tată chiar înainte de a se naște, de aceea, atât ea, cât și mama ei, au ocolit mereu răspunsul la întrebarea “unde se ascunde tatăl cântăreţei”. Nimeni nu ştie care este motivul pentru care se feresc să se afle detalii despre el.

Trecutul Antoniei este într-adevăr unul dureros. Părinţii ei s-au despărţit înainte ca ea să se nască şi, la doar câteva luni distanţă, mama artistei l-a cunoscut pe Mihai Iacobescu, cel care mai apoi a adoptat-o pe Antonia şi i-a dat numele său, în acte. La vârsta de cinci ani, Antonia a ajuns cu mama ei şi cu tatăl său adoptiv în America, unde au dus o viaţă mai bună. Mihai Iacobescu lucra la circ şi a prins un contract avantajos peste Ocean.

Doar că, după 13 ani petrecuţi în SUA, după ce mama sa a divorţat de tatăl adoptiv, vedeta a fost nevoită să se întoarcă în România. La acea vreme s-a vehiculat că artista şi mama sa, Denise Iacobescu, au fost, de fapt, expulzate din Statele Unite. O perioadă, Antonia s-a răcit de Mihai Iacobescu, dar, după ce i-a acceptat acestuia noua relaţie, s-au apropiat din nou.

Cert este că niciodată Antonia nu a dorit să vorbească despre tatăl ei biologic, şi aceeaşi poziţie a adoptat-o şi mama ei de fiecare dată când a fost întrebată ceva de acest subiect.

În mod curios, tatăl biologic al Antoniei nu a profitat să iasă până acum pe la televiziuni ca să-şi spună povestea, cum s-a întâmplat în alte cazuri. Nimeni nu știe nimic despre el, dacă se află în România sau dacă are o altă familie.

Publicat: 28 Nov. 2019, 11:40 Vedete
Pe aceeași temă