Pe 9 Martie, Cristi Brancu, realizatorul ”Exclusiv VIP”, a împlinit 50 de ani. Și cum Cristi are 2 familii, una formată din Oana și Tudor și cealaltă din colegii de la PRIMA TV, realizatorul a avut parte de surprize în lanț.
“E o bornă specială a vieții. 50 de ani. De aceea, am dorit să facem lucruri memorabile. Pe 9 Martie, colegii mei de la Prima mi-au oferit ocazia să vorbesc. Și să mă întâlnesc cu mari artiști pe care îi iubesc, într-o ediție-surpriză. În aceeași zi, Oana și Tudor mi-au făcut cadou un ceas frumos, de purtat o viață întreagă”, spune Cristi Brancu.
Deși 50 este doar un număr, Cristi alături de soția sa și fiul lor nu puteau rata o celebrare pe cinste. ”A doua zi, vineri seara, imediat după emisiune, ne-am îmbarcat în avionul de Milano și am stat într-un apartament lângă Teatrul Scala. Am vizitat Domul, și în interior, și pe acoperis – ca să fim lângă Madonnina, simbolul orașului.
Am vizitat Muzeul Leonardo da Vinci și am vizionat un spectacol la Teatro alla Scala. Am vizitat erboristeriile Oanei din Milano. Am mers la un restaurant grozav recomandat de prietena noastră Rita Mureșan, și ne-am bucurat de soare și de toată minunea pe care o aduce Italia lumii. Și ne-am îmbrățișat de o mie de ori”, povestește sărbătoritul.
Pe Cristi Brancu îl puteti vedea de marți până vineri, de la ora 15:30, în emsiunea live «Exclusiv VIP», pe PRIMA TV.