Andreea Marin, dezvăluiri cutremurătoare din perioada mariajului cu Ştefan Bănică Jr: „Mă trezeam dimineața cu lacrimi în ochi”

Publicat: 12 feb. 2024, 13:13 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andreea Marin a vorbit despre una dintre cele mai grele perioade din viaţa ei. După naşterea fiicei sale, Violeta, fosta prezentatoare TV s-a confruntat cu depresia, o boală despre care la vremea respectivă nu ştia foarte multe lucruri. A reuşit în cele din urmă să se vindece, apoi a încercat să îi ajute şi pe alţii care treceau prin aceeaşi situaţie.

După ce a devenit mamă, Andreea Marin a trecut printr-o perioadă foarte grea și avea foarte multe nemulțumiri legate de viața sa.

Fosta prezentatoare TV, despre cea mai grea perioadă din viaţa ei

Fosta prezentatoare TV a demonstrat că este o femeie puternică şi capabilă să depăşească orice situaţie. Andreea Marin a vorbit despre problemele din viaţa ei, pentru a le face curaj şi altora să îşi schimbe viaţa. A apelat la ajutorul specialiştilor, iar după ce s-a vindecat a încercat să îi ajute şi pe alţii să câştige lupta cu boala secolului, depresia.

„Eu n-am ajuns la depresie dintr-un motiv de acest fel, nu aveam un gol interior de umplut, nu în acest sens. La mine a fost o treabă legată de perioada de după naștere și niște nemulțumiri, fiecare are nemulțumiri în viața sa, și m-a prins pe un teren mai slab, iar asta s-a întâmplat.

După aceea, am vorbit deschis despre depresie și am făcut și campanii naționale și europene cu acest subiect, pentru că nu a fost ușor prin ce am trecut.

Am ajuns și la limita aceea, un om încrezător ca mine, mă vedeți, care pare puternic pentru ceilalți, iar în cele mai multe situații sunt un om puternic, știu ce vreau de la viață, cu toate astea într-un punct foarte rău, foarte trist, foarte dur și cred că a fost foarte bine să bat la ușa unui specialist și să vorbesc despre asta ulterior, după ce am trecut prin experiență și m-am vindecat, unor oameni care și la atâția ani distanță mă întreabă despre depresie și ce e de făcut.

Și mie mi-a atras atenția și am conștientizat cazul Mădălinei Manole, abia atunci am realizat că asta s-ar putea să fie în cazul meu”, a mărturisit Andreea Marin, în emisiunea „Play IT”.

Cum s-a vindecat de depresie

Andreea Marin recunoaşte că procesul nu a fost unul simplu. După doi ani de luptă și conștientizare că are nevoie de ajutor, a reuşit să se vindece de depresie.

„Mă trezeam dimineața cu lacrimi în ochi, îți dai seama că nu se întâmpla nimic peste noapte să am motive să mă trezesc așa. E ca o gheară interioară, care strânge sufletul, e atât de puternică încât e mai puternică decât tine. Nu poți să te înțelegi, dar să te mai explici altora.

Nu poți să le explici celor dragi până la capăt ce se întâmplă, explici simptomele, ceea ce simți, dar de ce, nu știi să spui până la capăt. Poate vezi frânturi de motive, dar nu poți să explici până la capăt.

Cei dragi nu te înțeleg, la vremea aceea se vorbea mult mai puțin despre depresie și uite așa, e foarte greu, poți ajunge să te simți un intrus în viața ta și în a celorlalți și poți ajunge să decizi că nu există soluție și îți iei viața, pur și simplu.

Știind cazul de notorietate în care lucrul acesta s-a și întâmplat. Doi ani a durat până m-am vindecat de depresie, trebuie și răbdare. Ca orice lucru important în viață, pe care visezi a-l împlini, și acesta a fost un prag pentru mine, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit. Sunt, în sfârșit, în echilibru”, a mai spus Andreea Marin.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 12 feb. 2024, 13:13 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă