Andreea Esca în Vama Veche! Prezentatoarea tv (44 ani) și soțul ei, Alexandre Eram, au dat o fugă până-n Vama Veche, dar nu pentru a-și găsi pereche, ci pentru a-și lăsa spiritul să dea în streche, adică să fie liber, să danseze și să se bucure de viață, ceea ce Andreea și Alexandre au și făcut.
Andreea a fost sufletul grupului de tineri cu care s-a distrat, dezlănțuindu-se în ritmuri nebune de dans, ca o adolescentă care se bucură de viață la intensitate maximă. Inevitabil, Andreea a atras atenția asupra ei, iar fanii n-au întârziat să vină la ea, cerându-i să se pozeze cu ei.
Andreea s-a pozat cu oricine a dorit o fotografie cu ea, chiar dacă pentru aceste poze a trebuit să se întrerupă din când în când din dansat. Ce a omis vedeta a fost să se pozeze cu soțul ei care, dacă suntem atenți la fotografii, este vizibil deranjat de situație.
Căsătoria ei cu soţul ce are aceleaşi iniţiale, Alexandre Eram, este una dintre cele mai solide din showbiz, multă lume întrebându-se dacă nu cumva este doar o iluzie fericirea din căsnicia lor, pentru că ei au rezistat într-o lume murdărită constant de certuri şi amantlâcuri.
Alexandre, deşi nu este născut aici, a ajuns să iubească ţara noastră, nu doar prin prisma femeii care i-a devenit soţie. Acesta spunea despre originile sale că „Sunt născut în America, am studiat în Germania, în Anglia, părinţii mei sunt în Franţa, iar eu m-am stabilit aici. Şi tatăl meu a avut o viaţă la fel. El este armean, a fugit din Armenia, a ajuns la Paris, a făcut École des Beaux-Arts, a plecat şi a câştigat un concurs în America, a construit World Trade Center, unul dintre turnurile care astăzi nu mai sunt.”.
Până şi felul în care s-au cunoscut pare tot o poveste. În 1999, Andreea Esca l-a cunoscut pe Alexandre datorită unui… sacou. Acesta deţinea fabrica unde se produceau hainele pe care le purta prezentatoarea atunci când rostea pe sticlă celebra frază, iar după ce a aflat acest detaliu, Andreea a început să ceară mai multe informaţii despre chipeşul francez, cei doi având şansa de a se cunoaşte mai bine la o petrecere şi… în 2000 Alexandre şi Eram spuneau un „da” hotărât.
Pe 27 aprilie 2000, cei doi s-au cununat civil la Primăria Sectorului 2, naşii de cununie fiind Cristina şi George Copos. Două zile mai târziu, în ajunul Paştilor, la Catedrala „Sf. Iosif”, în prezenţa a 300 de invitaţi, a avut loc cununia religioasă a celor doi, în rit catolic, religia lui Eram. La sfârşitul lunii august în acelaşi an, familia Eram-Esca o primea cu braţele deschise pe micuţa Alexia, iar în iulie 2003 venea pe lume Aris Melkior, al doilea copil al cuplului.
“Noi suntem cu picioarele pe pământ, nu suntem chiar cei mai romantici din lume şi într-o după-amiază a venit aşa, cu un inel, şi m-a cerut de nevastă. Aveam 28 ani, normal că am răspuns pe loc! Lucrurile trebuie făcute la un moment dat în viaţă şi, dacă ai norocul cum am avut eu să te îndrăgosteşti şi să îţi construieşti o familie, cu atât mai bine!” povestea Andreea Esca.