Andreea Bănică are o relație cu Lucian Mitrea de mai bine de 27 de ani, dar puțini știu că aceasta a fost implicată într-un triunghi amoros. Artista a recunoscut că a fost nehotărâtă la început.
Andreea Bănică are o relație cu Lucian Mitrea de mai bine de 27 de ani. Artista l-a cunoscut pe soțul ei când ea era clasa a 10-a și el a 9-a. Aceasta a recunoscut că la balul bobocilor nu a știut dacă să îl aleagă pe Lucian sau pe verișorul ei. Amândoi o admirau pe blondină și decizia a fost grea.
„El era din Eforie Nord și făcea naveta. Eu, clasa a 10-a, el a intrat în a 9-a, deci cu câteva luni mai mic decât mine. Fiind boboc, s-a organizat balul bobocilor, unde eram invitate și noi, fetele dintr-a 10-a… M-am gătit și, împreună cu o colegă, m-am dus la bal. Acolo, Lucian cu vărul său au pus ochii pe noi. Că să nu se supere, au dat cu banul să vadă care cu cine cade. Dând cu banul, prietena mea a căzut cu Lucian, iar eu cu verișorul lui. Am dansat toată noaptea, ne-am distrat, ne-am plimbat pe faleză, toți dornici să ne facem iubiți, iubite”, spune vedeta.
Andreea a povestit că, într-un final, l-a ales pe Lucian. Cu toate astea, i-a fost greu să scape de verișorul acestuia și a fost nevoită să se vadă cu băiatul de care era îndrăgostită pe ascuns.
„Țin minte că îmi căzuse cu tronc și îmi plăcea foarte mult de el. A durat câteva luni până când Lucian să își dea seama că de fapt el mă place mult și îi tot băga fitile vărului său să renunțe la mine.
Lucian venea la mine fără să știe vărul lui, îmi aducea maimuțoi pe care îi dădea cu parfumul lui, mă scotea la plimbare și îmi zicea mereu că vărul lui nu are timp, că umblă cu altele. Făcând asta ceva timp, m-am îndrăgostit”, povestea vedeta în anul 2020, potrivit Cancan.
Andreea Bănică, despre certurile din căsnicie
O perioadă de timp, soțul Andreei i-a fost și impresar. Aceasta a povestit că a fost dificil să lucreze cu omul pe care îl iubea și că l-a rugat să se retragă. Ea a recunoscut că ajunseseră să se certe din cauza concertelor și a presiunii.
„Ajunseserăm să ne certăm la concerte că «aia nu, fă așa»… I-am zis: Eu sunt artistul, eu sunt pe scenă, poți să-mi dai un sfat, dar dă-mi-l frumos! Atunci am decis ca el să își vadă de celelalte joburi ale lui, iar eu să merg mai departe în cariera mea. El este omul din spatele meu, clar, nu s-a dezis de asta, însă nu mai merge cu mine la toate evenimentele. Mai ales acum, de când avem și doi copii, dacă plec eu, el trebuie să fie acasă”, a mai declarat Andreea.
foto: social media