Relaţia dintre Andreea Bălan şi George Burcea se pare că se degradează pe zi ce trece. Chiar dacă artista încearcă să repare situaţia, partenerul său este de nerecunoscut.
Vestea că cei doi ar putea divorţa a luat prin surprindere pe toată lumea. Motivul principal care a dus la o ruptură între cei doi este lipsa de comunicare.
„Andreea Bălan nu vrea, acum, sub nicio formă, să se despartă de George Burcea. Ea nu s-a căsătorit pentru a divorța. I-a explicat și lui acest lucru, ea vrea să aibă o familie. Sunt și doi copii la mijloc, totuși, iar Andreea trage cât poate pentru ca George să rămână în familie”, a declarat pentru wowbiz.ro o persoană apropiată cuplului.
Mai mult decât atât, susține apropiata familiei comportamentul lui George Burcea este de nerecunoscut, iar frumoasa artistă încearcă să îl susţină şi să îl înţeleagă.
”El nu mai vrea să apară nici în vlogurile ei. Andreea îi tot spune să filmeze împruenă, el refuză. Bănuiala mea este că scrisul cărții pe care vrea să o lanseze l-a dat peste cap, a făcut ca ceva care era bine închis în interiorul lui, să se manifeste mai tare ca niciodată. Nu mai pot comunica așa cum o făceau, Andreea suferă foarte tare din cauza asta, mai ales că, atunci când vine vorba de George, este mai înțelegătoare ca niciodată. Ea, culmea, îl și înțelege, știe că pentru el, probabil, este greu să fie în umbra ei, dar tot vrea să îl ajute să depășească situația. Andreea nu vrea, sub nicio formă, să se despartă de el și pentru că e convinsă că fiicele lor trebuie să crească într-o familie completă, să se bucure de prezența ambilor părinți pentru a crește sănătos. El nu înțelege că ea asta și-a dorit, și-a dorit o familie și copii, că, de fapt, ea nu are nevoie de nimic altceva, este totuși o femeie realizată”, a mai spus sursa citată.
”Andreea va amâna cât va putea de mult momentul despărțirii, ea speră. L-a trimis la psiholog, el nu vrea, ea a acceptat asta. Nu vrea să se despartă, îi este teamă de ideea că fiicele ei vor citi, peste ani, în presă ce s-a întâmplat între ea și George. Dar nu cred că va rezista la nesfârșit în situația de acum, la tensiunea care este între ei”, a mai precizat aceeaşi sursă.
În ceea ce priveşte divorţul dintre cei doi, lucrurile nu sunt clare, deşi cei doi au discutat de această posibilitate. Mai mult decât atât, se pare că Andreea Bălan nu mai vorbește cu el nici măcar pe conturile de socializare, George Burcea nemaifiind urmărit de frumoasa artistă.
”Încă nu au fost depuse niciun fel de acte, dar s-a discutat de separare, de despărțire. Andreea, așa cum știe toată lumea, vrea ca lucrurile să meargă într-un anumit sens, iar George probabil nu se poate adapta la cele impuse de ea. Andreea se chinuiește din greu să nu se ajungă într-o asemenea situație, dar, din păcate, George e de nerecunoscut”, a precizat una dintre cunoscutele Andreei Bălan pentru sursa citată.